Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locurile de cazare pe Valea Prahovei, rezervate aproape în totalitate. Care sunt preţurile de cazare şi unde se schiază

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Locurile de cazare pe Valea Prahovei sunt rezervate aproape în totalitate pentru Revelion, preţurile pornind de la 1.000 de lei de persoană trei nopţi de cazare la o vilă, iar turiştii care vor să schieze pot merge la Buşteni şi Azuga, singurele staţiuni unde pârtiile sunt funcţionale în prezent.

Temperaturile ridicate din ultima perioadă au făcut ca multe dintre pârtiile din staţiunile de pe Valea Prahovei să fie nefuncţionale, doar în Buşteni şi Azuga condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă fiind bune.

În această perioadă, punctul de atracţie pentru iubitorii sporturilor de iarnă care au mers pe Valea Prahovei este staţiunea Buşteni, unde se schiază în condiţii bune pe pârtia Kalinderu 1.

Potrivit lui Mihai Coleşi de la Centrul de informare turistică Buşteni, pârtia Kalinderu 1, cu o lungime de aproximativ 1.400 de metri, este acoperită cu un strat de zăpadă artificială de aproximativ 30 de centimetri.

Peste o mie de turişti se află sâmbătă pe această pârtie, mulţi dintre ei venind în Buşteni din alte staţiuni unde nu există condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Cea de-a doua pârtie care face parte din domeniul schiabil al staţiunii Buşteni, Kalinderu 2, este impracticabilă. În schimb, parcul de distracţii de la baza domeniului schiabil Kalinderu este deschis.

În staţiunea Azuga sunt deschise doar câteva tronsoane de pârtie acoperite cu un strat de zăpadă artificială cuprins între 8 şi 30 de centimetri.

Astfel, potrivit reprezentanţilor domeniului schiabil al staţiunii, în acest week-end se poate schia pe pârtia Sorica, pe o lungime de 550 de metri deservită de teleschi, pe pârtia Cazacu Variantă, pe o lungime de 400 de metri şi pe pârtiile Sorica Începători şi Cazacu Începători. Câteva sute de turişti petrec acest week-end pe pârtie la Azuga.

În cea mai căutată staţiune de pe Valea Prahove

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°