Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Ioana Işfan, eleva olimpică pasionată de schi

Publicat in Adevarul, joi 29 aprilie 2010 ·

A câştigat locul I la olimpiada de matematică, pe judeţ. Tânăra care se pregăteşte acum pentru concursul naţional este un exemplu pentru ceilalţi colegi.

Este o elevă discretă, modestă, mărinimoasă şi foarte atentă. Tânăra îşi aminteşte că la grădiniţă ceilalţi copii erau mai cuminţi decât ea, iar în clasele primare nu era extraordinary de dedicată învăţăturii. Anul trecut s-a transferat la Şcoala Generală Constantin Săvoiu din Târgu-Jiu, unde a descoperit potenţialul elevilor şi al profesorilor. „M-a atras bunătatea dirigintei de clasă, domnişoara Marinela Mihăilă, şi a profesoarei de matematică. Mi-au întins mâna chiar din prima zi. Aici am descoperit pasiunea pentru matematică. Anul trecut am participat la olimpiada de matematică, la faza judeţeană şi am ocupat locul II. La Slatina s-a ţinut olimpiada naţională şi am primit o diplomă de participare. Stresul şi emoţiile şi-au pus amprenta asupra mea“, mărturiseşte Ioana. Şi anul acesta Ioana Işfan a participat la faza judeţeană a olimpiadei de matematică, obţinând locul I. „Am fost prima pe judeţ la olimpiadă şi urmează să particip şi la faza naţională, care se va organiza la Călăraşi, între 28 şi 30 mai. Începând din acest an şcolar, am început să studiem geometria, care îmi place foarte mult. Mă pregătesc acum pentru concursul de luna viitoare şi lupt ca să câştig locul I pe ţară. Mama este medic pediatru, iar tatăl meu, profesor de matematică. Tot în 2010 am participat la faza judeţeană la olimpiadă şi am ocupat locul III“, spune entuziasmată Ioana. Motto-ul ei este: „Ţinteşte sus. Chiar dacă nu o să reuşeşti, o să fii printre stele“. Ioana Işfan este o elevă cu zece pe linie de care colegii, părinţii şi dascălii sunt foarte mândri. Profesori i spun despre Ioana că reuşeşte să cucerească pe toată lumea cu prezenţa ei. A participat la numeroase concursuri judeţene şi naţionale de matematică, română şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°