Senatorul sucevean PSD Gavril Mîrza şi-a lansat ieri candidatura din partea USL pentru un mandat de deputat în Colegiul nr. 3 în localitatea sa natală, Cajvana. La lansare au participat peste 800 de persoane, potrivit organizatorilor, printre cei veniţi alături de Gavril Mîrza numărându-se atât susţinători din Cajvana, cât şi din Bosanci, Cacica, Ilişeşti, Pârteşti, Moara, Bosanci, Dărmăneşti, Horodniceni sau Ciprian Porumbescu.
Tot ieri, în cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc şi lansarea candidaturii medicului Tiberius Brădăţan, care vizează mandatul de senator din Colegiul nr. 2 Suceava, care include şi colegiul pentru Camera Deputaţilor în care candidează Gavril Mîrza. Cei doi candidează având ca ofertă pentru electorat experienţa lui Gavril Mîrza şi tinereţea lui Tiberius Brădăţan.
La lansarea candidaturii celor doi au fost prezenţi preşedintele PSD Suceava. Cătălin Nechifor, deputatul Ioan Stan, preşedintele PC Suceava, Paul Rusu, liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, viceprimarii Sucevei, Ovidiu Doroftei şi Gavril Vîrvara, liderul Partidului Verde, Ovidiu Iane, precum şi alţi lideri locali, membri şi candidaţi din cadrul partidelor care fac parte din USL.
Amfitrionul întâlnirii a fost consilierul judeţean Virginel Iordache, care a ţinut să precizeze că, odată cu lansarea candidaturilor lui Gavril Mîrza şi Tiberius Brădăţan, oraşul Cajvana trăieşte „un moment istoric”.
„Oraşul Cajvana a fost ales ca centru de lansare a candidaţilor dintr-un motiv simplu. Cajvana este locul de naştere al senatorului Gavril Mîrza, acesta este omul locului, şi din acest motiv am dat un semnal pentru toţi cei care nu au încredere că lucrurile s-ar putea sfârşi cu bine, că astăzi începem o nouă luptă dintr-un oraş nou, dintr-o localitate care îl are ca şi fiu pe Gavril Mîrza”, a spus Iordache.
Nechifor despre Mîrza: Mi-a fo