Javier Bardem e echivalentul masculin al lui Meryl Streep: poate juca orice. Cel mai proaspat exemplu e filmul mexicanului Alejandro González Iñárritu, unde intruchipeaza un om simplu aruncat de Dumnezeu in purgatoriul terestru. Bardem se investeste cu toata fiinta intr-o poveste facuta sa ne stoarca toate lacrimile din cap.

In primul film pe care il realizeaza de la "Babel" incoace, in cursul unui proces care a durat mai bine de trei ani, Alejandro González Iñárritu nu a mai facut echipa cu Guillermo Arriaga (desi a continuat sa lucreze cu directorul de imagine Rodrigo Prieto si cu compozitorul Gustavo Santaolalla). Acest lucru se simte.

Povestea nu se mai formeaza ca o coada impletita, din mai multe sub-ploturi desfasurate in locatii diferite si care aparent nu au nicio treaba una cu alta. Totusi, desi actiunea se petrece acum doar in Barcelona (si nu cum o stim din alte filme ori din vacantele noastre), structura filmului nu e omogena, tocmai pentru a sublinia aleatoriul, deruta si dificultatea existentei cotidiene a eroului.

Toate belele pica pe capul personajului principal, Uxbal, interpretat de Javier Bardem. Nu are numai doi copii de crescut singur de cand s-a separat de sotia sa maniaco-depresiva, plus niste joburi destul de dubioase legate de imigranti chinezi si africani, nu are doar probleme cu banii, dar putin dupa inceputul filmului afla si ca are cancer in stadiu terminal.

Scopul lui va fi acela de a-si pune lucrurile in ordine dar, cu cat incearca sa ordoneze dezastrul, cu atat acesta creste. Parca are niste ghiulele de picior care il trag in spate tot timpul.

La conferinta de presa de la Cannes, unde filmul a avut anul trecut premiera mondiala, regizorul a comparat incercarile lui Uxbal de a iesi la lumina si de a face ceva bun (nu e un personaj prea pozitiv) cu evolutia pe o spirala