Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clienţii bogaţi pot fi şi o adevărată pacoste pentru bancheri

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 septembrie 2010 ·

Cei mai bogaţi clienţi, ale căror dorinţe depăşesc adesea competenţele umane, reduc marjele de profit şi provoacă o serie de conflicte interne în cadrul băncilor de investiţii, a spus vicepreşedintele diviziei de wealth management din cadrul Barclays, scrie Bloomberg.

Oamenii care dispun de cel puţin 30 de milioane de dolari pentru investiţii, cunoscuţi ca indivizi "foarte valoroşi" sau foarte bogaţi, insistă să plătească mai puţin pentru serviciile ce le sunt prestate, a spus Gerard Aquilina de la Barclays Wealth. Tot ei sunt cei care cer credite pentru a investi în imobiliare, credite care în unele cazuri nu generează comisioane pentru private banking şi solicită ajutorul atunci când vor să îşi plaseze copiii în şcoli sau când doresc pe ultima sută de metri bilete la concerte, explică el.

"Fiţi atenţi la implicaţiile ce vin la pachet cu un individ foarte bogat", a spus Aquilina, care până în 2006 a ocupat poziţia de director executiv pe America în cadrul HSBC. "Dorinţele, de multe ori deloc rezonabile" pot să se repercuteze asupra organizaţiei "sub formă de cerinţe imposibil de îndeplinit".

În 2009, cei foarte bogaţi au avut un an bun, în condiţiile în care averile lor au crescut cu 22%, mai repede decât ale "milionarilor mai mici", care s-au bucurat de un avans de doar 19%, potrivit unui raport realizat de Capgemini şi Merrill Lynch. Potrivit aceluiaşi raport, această îmbogăţire continuă s-a datorat "unei eficiente relocări a activelor."

"Poate fi foarte profitabil pentru anumite instituţii dacă poţi aşeza toate piesele puzzle-ului", recunoaşte Aquilina, făcând referire la managementul activelor celor mai bogaţi clienţi. "Unele instituţii au reuşit să îşi îndeplinească misiunea cu succes, în timp ce alte nu au putut."

Atragerea de clienţi foarte bogaţi poate fi însă dificilă pentru băncile private, deoarece mai multe echipe ale instit

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 40 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°