Endava, una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, numără în prezent mai mult de 300 de angajaţi în biroul din Cluj-Napoca, cea mai mare locație Endava din România, şi planifică să ajungă până la 500 de angajaţi în acest sediu, în următorii 3 ani, se arată într-un comunicat de presă. De asemenea, compania şi-a dublat suprafaţa de birouri închiriată pe plan local, la peste 2.900 de metri pătraţi.
“În ultimul an, am crescut foarte mult în România, iar în prezent, la Cluj-Napoca, Endava numără mai mult de 300 de angajaţi faţă de 190 la începutului anului, ceea ce reprezintă o creştere de peste 60% a numărului de angajaţi. În următorii 3 ani, vrem să ajungem la 500 de oameni, şi căutăm în continuare programatori pentru tehnologiile Java, .NET, C++ sau mobile, testeri şi arhitecţi software, project manageri, consultanți IT și analişti service desk”, a declarat Valentin Metzger, Delivery Director, Endava. La nivel naţional, compania mai are centre de dezvoltare și suport la Iaşi şi Bucureşti, în timp ce la nivel de grup, compania numără aproximativ 1.000 de angajaţi.
Planurile de recrutare ale companiei au în vedere ca minimum 20% dintre noii angajaţi să fie tineri absolveniţi.
„Programele noastre destinate absolvenţilor şi candidaţilor la început de carieră, desfăşurate la Cluj, au avut mare succes în acest an şi vom continua cu programe similare şi în anul viitor. De asemenea, vom continua să investim în programul Endava University care constă în training-uri tehnice şi de soft skills, destinate exclusiv angajaţilor Endava, indiferent de nivelul la care se află în carieră”, a adăugat Metzger.
În acest an, compania de IT şi-a extins considerabil suprafaţa de spaţii de birouri închiriată la Cluj-Napoca, ajungând la un total de peste 2.900 de metri pătraţi în ambele sedii de pe strada Bufte