România a fost inclusă, pentru prima oară, în cel mai mare raport realizat la nivel global pe pacienţii cu artrită reumatoidă. Conform acestui raport, peste 60% dintre pacienţi deţin informaţii corecte cu privire la afecţiune şi peste 70% au un plan de gestionare a bolii pe termen lung stabilit împreună cu medicul lor. Din fericire, pentru că artrita reumatoidă este o boală neiertătoare: netratată, produce invaliditate
73% dintre pacienții din România consideră că artrita reumatoidă este cel puțin la fel de severă ca orice altă boală cronică, în timp ce în Europa procentul este de 83%, iar la nivel mondial de 75%, aflăm cu ocazia Zilei Mondiale a Artritei şi a Zilei Mondiale a Osteoporozei, marcate, nu întâmplător, toamna.
Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă boală inflamatorie articulară şi afectează aproximativ 1% din populaţia generală, ceea ce înseamnă cel puţin 200.000 de pacienţi. O afecţiune sistemică cronică, progresivă, caracterizată prin inflamaţia mai multor articulaţii şi se asociază cu simptome generale, cum ar fi oboseala. Articulaţii te dor şi se pot deforma
Procesul inflamator determină durere în articulaţii, deformarea si reducerea mobilităţii acestora, conducând în timp la pierderea funcţionalităţii normale, urmare a evoluţiei proceselor distructive la nivel osos şi în cartilaje. Consecinţele pot fi invalidante! Se poate complica, ducând la osteoporoză şi anemie
Mai mult, pacienţii cu poliartrită reumatoidă au un risc crescut de a dezvolta şi alte complicaţii sistemice ale bolii, cum ar fi osteoporoza, anemia, tulburări ale sistemului respirator, boli cardiovasculare sau afecţiuni dermatologice.
Până la 30% dintre pacienţii cu poliartrită reumatoidă suferă de anemie, complicaţie care provoacă stări frecvente de oboseală.
În afară de durerea cauzată de afectarea articulaţiilor, senzaţia de oboseală este ce