Era in plina campanie cand Elisa V., de la postul public de radio ORF, venise in Romania cu un grup de jurnalisti austrieci ca sa relateze despre atmosfera alegerilor. Elisa, o austriaca pe jumatate unguroaica, cu parinti nascuti prin Sibiu, se mira politicos de Casa Poporului. Monumentala, spune, desi parea ca, in sinea ei, se cutremura. Rezuma in cateva minute ce se intampla, zice, asa, ca pentru cineva care n-a auzit niciodata de Tariceanu si Basescu. Ca pentru fritzii de rand, care pun semnul egal intre Romania si hoti.

Porneste reportofonul. Cine cu cine se bate? Cum arata campania? Ce-i in neregula? Deschid gura ca un peste. Pauza lunga. Zic: nu prea pot in trei minute. Faceti va rog si voi exercitiul asta imposibil: imaginati-va ca aveti in fata un Fritz oarecare. Vrea sa stie cine e la putere, cine in opozitie. Ca sa va incurce de tot, va intreaba la care televiziune sa se uite ca sa priceapa ceva. Aud? Ce-i ziceti?

Cum sa-i explici lui Fritz, in doua vorbe spuse la radio, ca PSD combate in opozitie dar practic s-a dat de vreo doi ani cu puterea. Ca teoretic e de stanga dar asta nu-l impiedica sa sprijine un partid de dreapta care guverneaza cu 20%. Ce le spun eu fritzilor? Pe scurt, zic, trei partide par sa se bata intre ele dar liberalii si pesedistii fac blat, adica nu se bat pe bune. Intelege Fritz ceva din smecheria asta romaneasca? In Romania, lucrurile nu sunt ce par a fi. Tara aparentelor.

Cum sa le explici coerent si logic ca, in Romania, anti-coruptia a ramas o miza la fel ca in 2004? Ce inteleg ei daca le spui ca noi ne prefacem de ani de zile ca luam de guler coruptii. Ce sens are pentru un austriac urmatorul enunt: dosarele politicienilor au fost blocate in Parlament. N-are. Elisa nu intelege nimic.

I-as zapaci complet pe fritzi daca as intra in mici detalii, daca le-as spune ca tocmai din cauza fric