Adjectivul secular poate fi intâlnit şi folosit in română cu două inţelesuri: 1. Care durează sau are o vechime de o sută de ani, centenar (şi, prin extensie, foarte vechi, străvechi); 2. Care nu ţine de biserică, laic, mirean, lumesc. Dicţionarele româneşti de limbă (diferite de cele de tip enciclopedic sau de cele dedicate terminologiilor de specialitate) consemnează, toate, primul sens al lui secular. In ediţiile din 1975 şi 1984 ale DEX-ului sensul al doilea nu apare, el făcându-şi intrarea abia in Suplimentul din 1988, fără a i se indica, insă, etimologia. Nici Dicţionarul de neologisme, in multiplele lui ediţii, nu consemnează sensul al doilea - o face insă Marele dicţionar de neologisme din anul 2000, indicând greşit, ca unic etimon, pentru ambele sensuri, fr. séculaire. Singurul dicţionar care face o dublă trimitere etimologică, la fr. séculaire şi la fr. séculier, este Noul dicţionar explicativ al limbii române, din anul 2002, dar... nu consemnează decât primul sens. Un singur sens şi o singură etimologie, un singur sens şi două etimologii, două sensuri şi o singură etimologie - toate variantele greşite se oglindesc in dicţionarele noastre sub cuvântul-titlu secular. Date fiind sensurile actuale distincte (chiar dacă la originea indepărtată, in latina ecleziastică, filiaţia dintre ele era transparentă) şi date fiind etimoanele directe (franceze) şi ele diferite (sensul 1 din lat. saecularis şi fr. séculaire, iar sensul 2 din lat. saecularis şi fr. séculier), ar fi mai potrivit să vorbim despre două cuvinte secular, despre două omonime (aceeaşi formă, dar sensuri şi provenienţe diferite), in loc de un singur cuvânt cu două sensuri, aşa cum fac (cele care o fac) dicţionarele româneşti. La Tertulian (sec. II), saeculum căpătase deja sensul de "veac, viaţă lumească", iar la Sfântul Ieronim (sec. IV) intâlnim şi adjectivul saecularis "propriu lumii, profan, secul