Preoţii catolici din Milano au creat o linie telefonică special dedicată celor care au nevoie de exorcizare, pentru a face faţă cererii mari, conform independent.co.uk.
Episcopul Angelo Mascheroni a declarat că biserica a angajat de două ori mai mulţi preoţi exorcişti, întrucât numărul persoanelor care spun că au nevoie de aceste practici s-a dublat în ultimii ani.
“Oamenii care vor să fie exorcizaţi pot suna de luni până vineri, între orele 14:30 şi 17, şi vor fi vizitaţi de un preot care se află în zona domiciliului lor”, a declarat Mascheroni. Episcopul adaugă că preoţii ar trebui să exorcizeze nu mai mult de patru persoane pe zi pentru ca ritualul să-şi facă efectul.
Mascheroni crede că numărul celor care cer exorcizări a crescut deoarece sunt din ce în ce mai mulţi părinţi care nu-şi pot ţine din scurt copiii şi au impresia că aceştia sunt posedaţi de către demoni. “De obicei, părinţii sună pentru că-şi fac griji atunci când odraslele lor refuză să meargă la şcoală sau când află că tinerii consumă droguri. În fapt, nu este vorba de niciun demom, ei fiind doar nişte adolescenţi care nu vor să li se spună ce să facă”, a spus episcopul.
Preoţii avertizează că oamenii pot fi uşor înşelaţi de persoane care se dau drept exorcişti: “Vrăjitorii cer bani, noi le oferim oamenilor timpul şi binecuvântarea noastră gratuit. Nu ar putea fi altfel”.
Mascheroni adaugă că sunt rare cazurile în care oamenii sunt cu adevărat posedaţi de diavol. De cele mai multe ori, spune el, “de vină pentru comportamentele ciudate sunt bolile mentale şi tulburările psihice”.
Cu toate acestea, părintele catolic Gabriel Amorth susţine că în 25 de ani în care a practicat exorcizarea a avut de-a face cu nu mai puţin de 70.000 de cazuri de persoane posedate. El mai spune că scandalurile sexuale recente în care sunt implicaţi preoţi romano-catolici din Italia