Rapperul MC Hammer, pe numele adevărat Stanley K. Burrell, a fost dat în judecată de către FBI din cauza datoriilor în valoare de 800.000 dolari pe care le are la fisc, după cum informează TMZ.com.
FBI-ul l-a dat în judecată atât pe Hammer, cât şi pe soţia acestuia, Stephanie, în speranţa că vor recupera suma de 798,033.48 de dolari, sumă ce reprezintă taxele neachitate din anii '96 şi '97.
Guvernul a solicitat toate sumele obţinute de către rapper în urma concertelor până ce datoria va fi achitată.
Hammer a vândut peste 50 de milioane de albume în perioada sa de glorie de la începutul anilor '90. Rapperul a acumulat o avere considerabilă, dar a pierdut-o în scurt timp din cauza investiţiilor proaste, iar în 1996 a intrat în faliment.
Dacă în 1990, revista „Forbes“ estima averea lui Hammer la aproape 33 de milioane de dolari, şase ani mai târziu, rapperul s-a declarat falimentat. „E timpul să închei vechile afaceri şi să încetez să mai fiu loteria pentru oamenii care îl văd pe MC Hammer ca pe marea celebritate cu un sac fără fund de visuri“, declara la momentul respectiv cântăreţul.