Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Fondurilor Europene: Lucrările de extindere a metroului ar putea fi trecute pe finanţare cu fonduri UE

Publicat in Mediafax, joi 14 martie 2013 ·

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat joi că extinderea metroului Bucureşti, dar şi segmente de autostrăzi cu finanţare BEI ar putea fi trecute pe finanţare cu fonduri UE, prin cuprinderea ca eligibile în programul operaţional Transport, o decizie a CE fiind aşteptată în următoarele luni.

"Discutăm cu Comisia Europeană finanţarea cu fonduri UE a extinderii metroului Bucureşti. Noi am solicitat Comisiei Europene să modificăm POS Transport pentru a include şi transportul urban ca fiind zonă eligibilă. Făcând asta, putem ca toate cheltuielile pentru metrou să le decontăm din bani europeni", a afirmat Teodorovici, la dezbaterea SAR de la Reprezentanţa Comisiei Europene.

El a menţionat că în principiu Comisia Europeană s-a arătat favorabilă, însă trebuie modificată structura POS Transporturi, iar decizia finală de la Bruxelles ar putea să vină şi în a doua parte a anului.

"Am avut azi o şedinţă puţin mai devreme cu cei de la Transporturi şi i-am rugat ca într-o săptămână - maxim două să am de la ei un document clar, în baza căruia să cer Comisiei Europene această idee", a spus Teodorovici.

De asemenea, el a spus că, deşi procedura de modificare a POS Transporturi va dura mai mult timp, odată ce va fi convenit cu Comisia Europeană că se acceptă finanţarea, se va putea face finanţarea internă ca pentru un proiect eligibil pe finanţare europeană.

Întrebat de ce nu s-a inclus extinderea metroului ca eligibil încă din 2007, Teodorovici a arătat că Bulgaria finanţează metroul din Sofia cu fonduri UE, iar reprezentanţii Guvernului român din 2007 "probabil că nu au avut atunci suficiente argumente".

De asemenea, Teodorovoci a spus că în perioada aprilie-iunie se aşteaptă de la Comisia Europeană şi o decizie privind solicitarea Guvernului român privind includerea în POS Transport şi a altor proiecte pentru segmente de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 31 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 23 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 19 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Iran: Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui?

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident aviatic în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. În acest moment, nu se cunoaşte starea de sănătate a ocupanţilor, relatează News.ro citând cotidi

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°