Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traseul arădenilor prin centrul orașului: de la bancă în cazinou și apoi la farmacie

Publicat in Adevarul, duminică 1 mai 2011 ·

Cele mai bune investiții în prag de criză s-au dovedit a fi băncile, cazinourile și farmaciile, cel puțin în Arad. Agenții imobiliari spun că spațiile comerciale din centrul orașului sunt ideale pentru francize în domeniul financiar sau medical.

La o simplă plimbare prin zona centrală a orașului, de la Teatru până la Podgoria orice arădean poate număra zeci de sedii de bănci, case de schimb valutar și cazinouri. Ca frecvență, vin tare din urmă magazinele cu oferte de genul “totul la 10 lei”. Arădenii recunosc că centrul orașului nu mai este de mult unul comercial, așa cum se întâmplă în marea majoritate a orașelor europene. Invazia este explicată cu ușurință de către experții imobiliari care spun că în prag de criză, cea mai rentabilă afacere este franciza în domeniul economic.

“Majoritatea spațiilor din centrul Aradului unde s-au ridicat agenții bancare sunt afaceri luate prin franciză. De ce bănci? Pentru că omul încă mai își pune speranțele într-o astfel de instituție, mai ales în situația în care se află țara la ora actuală și mă refer la valul crizei ecenomice”, explică fenomenul, Mihai Unc, agent imobiliar.

“De la bar la spital”

Arădenii ingenioși au găsit o explicație cât se poate de hazlie la această ordine, deloc întâmplătoare, spun ei. “Omul de rând merge prima oară la o bancă să-și scoată un credit, apoi banii îi strică într-un cazinou. Urmează farmacia pentru că îi iau durerile de cap și de inimă când observă că a rămas faliți”, se amuză Răzvan Crainic din Arad.

Cu toate că centrul este invadat de aceleași sedii, reprezentanții băncilor, a farmaciilor și a cazinourilor nu se plâng de clienți și spun că nu se tem de concurență. “Clienți avem tot timpul, așa că nu avem de ce să ne temem”, a declarat Miruna Zadic, consultant bancar BCR.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°