Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Junii sunt pregătiţi să coboare duminică în Cetatea Braşovului

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 9 aprilie 2010 ·

Ieri, la sediul Primăriei Braşov au fost puse la punct ultimele detalii cu privire la programul acestei manifestări

La sediul Primăriei Braşov au avut loc ieri discuţii cu conducătorii grupurilor de Juni şi cu reprezentanţii Poliţiei, Poliţiei Comunitare şi Jandarmeriei pentru a fi stabilite toate detaliile, astfel încât duminică întreaga paradă să se desfăşoare cât mai bine. „Toate detaliile acestui eveniment au fost puse la punct şi să sperăm că totul va decurge cât mai bine. Din punctul nostru de vedere este totul pregătit. Singura temere pe care o avem este cea legată de vreme, mai ales că s-au anunţat ploi pentru acea zi. Dar Junii au spus astăzi (ieri – n.r.) că sunt pregătiţi de paradă pe orice vreme”, ne-a declarat primarul George Scripcaru (foto). Pentru desfăşurarea Paradei Junilor, municipalitatea a alocat deja şi banii necesari, dar a şi făcut amenajările necesare în zona de la Pietrele lui Solomon, pentru serbarea câmpenească de după paradă. Au fost reparate spaţiile unde fiecare grup de juni sărbătoreşte acest eveniment, totodată au fost refăcute mesele, băncile şi grătarele pentru turişti.

Programul Paradei Junilor

În ziua de duminică, 11 aprilie se vor introduce mai multe restricţii de circulaţie. Începând cu orele 9.00, pe tot parcursul zilei - va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piaţa Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piaţa Unirii şi str. Podul Creţului până la ora 10.00 şi după ora 14.00. Tot de la orele 09.00 va fi blocat accesul auto spre Piaţa Unirii, în dreptul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitate). Străzile Şirul Gheorghe Dima şi str. Constantin Brâncoveanu şi str. Prundului vor fi închise. De la orele 9.30 va fi blocat accesul mijloacelor de transport în comun în dreptul Maternităţii. Începând cu orele 10.30 începe Coborârea Junilor, astfel că accesul auto

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°