Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mondialul viitorului se naşte din nisipurile Qatarului

Publicat in Adevarul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

„Adevărul“ vă prezintă gazda CM 2022, Qatar, o ţară mică din Golful Persic, dar cu foarte mulţi bani, numai buni de cheltuit pe spinarea FIFA. Qatarienii au de toate pentru a organiza cel mai bun Mondial din istorie. Le lipseşte însă un singur lucru: pasiunea pentru fotbal. Dar au 11 ani să rezolve şi această problemă.

O ţară cât două judeţe ale României va găzdui a 22-a ediţie a Cupei Mondiale. Coincidenţă sau poate nu, chiar în anul 2022. Acest stat micuţ, cu o lungime de 160 km şi o lăţime de 80 km, care şi-a câştigat independenţa abia în 1971, va organiza cel mai tare eveniment sportiv al planetei, în timp ce la noi, din 1989 până acum, s-au construit opt kilometri de metrou.

„Şi o să avem, în curând, şi un stadion modern. Doar unul însă, pe când aici sunt şapte la o populaţie de un milion şi jumătate de locuitori! De aceea mă irită ignoranţa unora de la noi care spun despre Qatar că e o ţară înapoiată. L-am văzut pe unul la televizor care zicea că aici ziarul se citeşte invers. Dacă prostia ar durea...", afirmă amărât Cosmin Olăroiu.

E românul cel mai în măsură se vorbească despre gazda CM 2022, având în vedere că a trăit aici în ultimii doi ani, unde a pregătit Al-Sadd Doha şi s-a împlicat direct în dezvoltarea fotbalului.

Cum arată însă Qatar la ora actuală? Ca orice ţară din Golful Persic, dar care deţine ceva unic şi sfidează întreaga planetă: o economie în creştere şi bani, foarte, foarte mulţi bani! Atât de mulţi, încât cei de aici au trebuit să se gândească bine pentru a găsi soluţii de a-i cheltui, iar una dintre ele a fost organizarea Mondialului.

Nu construiesc clădiri, ci oraşe!

Având în vedere că dispune de resurse uriaşe de gaze naturale şi de petrol, iar populaţia e foarte mică, Qatar se dezvoltă într-un ritm ameţitor. „Aici, viitorul sună bine de tot. Cine are cap va investi aici şi, cu sigur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum o ora
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 4 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°