UPDATE. Mohamed ElBaradei a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Egiptului, relatează Mediafax.
---
Preşedinţia egipteană a anunţat, miercuri, instaurarea stării de urgenţă pentru o lună, relatează AFP, conform Mediafax.
---
Turcia cere comunităţii internaţionale să ia măsuri pentru încetarea "masacrului" din Egipt, informează Mediafax.
Şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a condamnat ferm intervenţia poliţiei. "Decesele anunţate la Cairo miercuri dimineaţă sunt inacceptabile", a declarat el.
Guvernul turc a cerut comunităţii internaţionale să ia măsuri pentru încetarea imediată a "masacrului" în Egipt, afirmă miercuri un comunicat, citat de AFP.
Erdogan, şeful partidului islamo-conservator al Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), şi preşedintele Abdullah Gül au declarat încă de la început că actul armatei de a-l destitui pe preşedintele egiptean Mohamed Morsi, provenit din rândul Fraţilor Musulmani, reprezintă o "lovitură de stat", ceea ce a provocat furia noii conduceri de la Cairo.
La rândul său, Gül a denunţat o operaţiune "inacceptabilă" a poliţiei egiptene împotriva susţinătorilor lui Morsi care s-a transformat într-o baie de sânge, exprimându-şi totodată temerea ca situaţia din Egipt să nu degenereze în conflict, aşa cum s-a întâmplat în Siria.
"Ceea ce se petrece în Egipt, această intervenţie a armatei împotriva unor civili care manifestează nu poate fi acceptată", a anunţat şeful statului turc în faţa presei, la Ankara, îndemnând la calm toate părţile aflate în conflict.
Abdullah Gül a spus că se teme de faptul ca situaţia din Egipt să nu degenereze în "haos".
"Vrem să amintim întregii lumi felul în care au început violenţele la vecinul nostru" sirian, a continuat el, îndemnând din nou la eliberarea preşedintelui înlăturat de la putere şi la organizarea, în cel mai scurt t