B ibi, Iancu şi Dardu sînt toţi cumnaţi între ei. Toţi sînt consilieri comunali: unul e la PSD, altul la PD şi al treilea la liberali. Toţi au fost rugbişti şi păstrează un cult pentru acest sport. - În rugbi nu e ca la golanii ăştia din fotbal - îmi explică nea Dardu, care e un fel de şef al lor. Ăsta e un sport de golani, jucat de gentălmeni, cum spunea... uite că nu mai ştiu acum cine! Şi aşa e, dom' profesor. Ştiţi că la rugbi ieşi de pe teren doar dacă spune medicul, adică te scoate doar cu targa, dacă nu, înapoi la joc, nu există. Şi, pe urmă, te-ai face de rîs. Sau să dai mingea la om că ai tu o namilă de 130 de kile în faţa ta, nu există, intri tu în contact cu ăla, mai îţi rupi o claviculă, mai îţi umflă un ochi, asta e! Te baţi, pe teren te baţi bărbăteşte, da' nu ai vedea doi rugbişti să se scuipe între ei, cum fac nenorociţii ăştia de fotbalişti, nu e de demnitatea lor! Cîrciuma unde stăm e a unuia dintre ei. Dardu are un cimitir la periferia oraşului apropiat - "afacere sigură şi veşnică". Bibi aşteaptă legea prostituţiei "şi o pun de un bordel, am vorbit şi cu nevastă-mea - afacere sigură, ca şi cimitirul lui nea Dardu". Toţi cumpără pămînt. Sună mobilul. E soţia lui nea Dardu, că i-a prins pe ăia de furau coroanele de flori de plastic de pe morminte. - Spune băieţilor să-i mai frăgezească puţin, pînă vin eu şi-i aranjez. Dacă aflu cui duceau florile, îl nenorocesc pe ăla! - Ce faceţi acum, chemaţi poliţia? - mă bag şi eu în vorbă. - Poftim?! - se nedumireşte nea Dardu. Ce să caute poliţia în afacerile mele? Discuţia se leagă în jurul cimitirului. Se pare că lui nea Dardu îi rămîne vreun miliard pe an bani în mînă. Acum are probleme cu unul de s-a spînzurat şi popa nu vrea să-l primească în cimitir. - Mie nu prea îmi place asta, da' are dreptate şi popa: cine l-a pus să dea bir cu fugiţii? Vedeţi, dom' profesor,
în viaţă e ca-n rugbi, nu ie
