Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată de unde va urmări Dinu meciul Dinamo - NK Varazdin!

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Fiind internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, aflat în imediata apropiere a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare, Cornel Dinu va putea să urmărească atât antrenamentele dinamoviştilor, cât şi meciul de mâine seară, de la balconul spitalului.

Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră ca Dinu să primească permisiunea medicilor de a vorbi cu antrenorul Liviu Ciobotariu, după partida de joi seară. "Despre situaţia lui Cornel Dinu e greu să spui că este bună într-un astfel de moment. E însă într-o situaţie medicală stabilă, îmbunătăţită faţă de săptămâna trecută. Aşa cum am mai spus trebuie delimitată zona de infarct pentru a putea fi făcută intervenţia chirugicală. Ea trebuie făcută. Din câte ştiu a putut să urmărească antrenamentul de ieri de la fereasta spitalului de urgenţă. Eu sunt convins că mâine seară, dacă medicii îi vor permite, fiind un om care ştie să gestioneze stările emoţionale, va putea să transmită antrenorului Liviu Ciobotariu observaţiile referitoare la meci. Dinu este o fire tenace, chiar dacă uneori se mai fandoseşte", a spus Badea.

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat marţea trecută în Clinica de chirurgie cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde a fost adus cu ambulanţa. În urma investigaţiilor, medicii i-au pus diagnosticul de infarct miocardic acut. Medicul Şerban Brădişteanu a declarat că, după stabilirea diagnosticului, lui Cornel Dinu i-a fost montat un stent, iar ulterior va fi supus unei intervenţii de by-pass coronarian. Medicul a anunţat că oficialul dinamovist va fi operat pe cord deschis după ce zona de infarct va fi bine delimitată şi se va stabili dimensiunea acestuia, stentul fiind o măsură provizorie, conform prosport.

Meciul Dinamo - NK Varazdin (Croaţia), din prima manşă a turului trei prelimina

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 19 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum 20 minute
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 2 ore
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°