Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce vrea să facă George Lucas cu cele 4 MILIARDE de dolari primite de la Disney

Publicat in Gandul, joi 1 noiembrie 2012 ·

Cineastul american George Lucas va folosi suma de 4,05 miliarde de dolari pe care o va primi de la grupul Disney, în urma tranzacţiei prin care a vândut compania Lucasfilm şi drepturile asupra francizei "Războiul stelelor", pentru a finanţa diverse programe educaţionale.

Un purtător de cuvânt al companiei de producţie cinematografică Lucasfilm a declarat publicaţiei The Hollywood Reporter că cea mai mare parte din această sumă colosală va fi donată unor programe educaţionale.

Până la sfârşitul acestui an, transferul celor 4,05 miliarde de dolari va fi finalizat. Întrucât George Lucas era unicul proprietar al companiei Lucasfilm - care nu are datorii -, toţi aceşti bani vor reveni doar cineastului american.

După ce întreaga sumă îi va fi intrat în cont, Lucas intenţionează să plaseze cea mai mare parte din bani într-o fundaţie care se va concentra asupra educaţiei.

"George Lucas şi-a exprimat intenţia ca, după finalizarea tranzacţiei, să doneze cea mai mare parte a banilor", a precizat acelaşi purtător de cuvânt.

Nu se cunoaşte deocamdată numele fundaţiei care va primi acei bani. George Lucas este în prezent preşedintele Edutopia, o organizaţie ce face parte din George Lucas Educational Foundation.

Prin intermediul acestei fundaţii, cineastul american a donat suma de 175 de milioane de dolari Universităţii Southern California (USC), în 2006. El a donat sume importante de-a lungul anilor şi altor organizaţii şi instituţii, precum Film Foundation, Stand Up To Cancer şi Make-A-Wish Foundation.

"Timp de 41 de ani, am pus în această companie cea mai mare parte a banilor şi a timpului meu", a declarat George Lucas, miercuri, într-un comunicat. "Întrucât mă pregătesc să încep un nou capitol în viaţa mea, mă mulţumeşte faptul că acum voi avea posibilitatea să aloc mai mult timp şi resurse cauzelor filantropice", a adăugat cineas

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 42 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 24 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 52 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°