Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stadionul “Lia Manoliu”: Contradicţii

Publicat in Jurnalul, joi 28 mai 2009 ·

Banii alocaţi lucrărilor de la Stadionul "Lia Manoliu" au încins ieri spiritele atât înaintea şedinţei CGMB, cât şi după. Primul care a început scandalul a fost viceprimarul general, Mircea Raicu. El a anunţat posibilitatea opririi investiţiei în două luni, din lipsă de fonduri. Primarul Oprescu rezumă tot circul într-un cuvânt: minciună.

Viceprimarul Mircea Raicu a spus ieri că, dacă nu se va găsi finanţare în următoarele două luni, lucrările la Stadionul "Lia Manoliu" ar putea fi oprite, existând lucrări efectuate însă neplătite în valoare de 16 milioane de lei. "Trebuie ca în două luni să găsim o soluţie de finanţare din partea municipalităţii a acestui proiect, astfel încât lucrările la Stadionul «Lia Manoliu» să poată continua", a declarat Mircea Raicu.

El a adăugat că în bugetul Capitalei există suma de 10 milioane de euro cuprinsă pentru lucrările ce se vor desfăşura pe parcursul anului 2009 la obiectivul "Lia Manoliu". Întrebat dacă Guvernul României va asigura partea sa de finanţare, adică 80%, aşa cum a fost stabilit la începutul lucrărilor la stadion, viceprimarul a susţinut că, în urma discuţiilor avute cu reprezentanţi ai Executivului, aceştia au cerut ca municipalitatea să încerce să găsească banii necesari continuării lucrărilor.

"Nu se pot cere bani Guvernului atâta timp cât municipalitatea are bani pe care nu-i va folosi pentru anumite proiecte", a concluzionat Raicu. Întrebat de ce nu se respectă procentul de participare al Guvernului României cu 80% din banii necesari realizării Stadionului "Lia Manoliu", el a arătat că din informaţiile primite de la Executiv "situaţia României din 2008 nu este aceeaşi cu cea din 2009".

ÎNTÂRZIERE DE 20 DE SĂPTĂMÂNI

În replică, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a precizat chiar la începerea şedinţei CGMB că toate declaraţiile lui Raicu sunt minciun

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°