Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi inspectori şcolari generali pe un fotoliu

Publicat in Adevarul, miercuri 12 octombrie 2011 ·

Iordache Bostan a revenit în funcţie repus de instanţă, iar Stan Rogoz ocupă postul cu delegaţie.

Iordache Bostan s-a întors victorios din instanţă de fiecare dată când a fost demis de de ministrul Educaţiei în ultimii doi ani. Printr-o decizie a Curţii de Apel Galaţi de săptămâna trecută, Bostan a obţinut din nou, pentru a patra oară, suspendarea executării ordinului de demitere. Iordache Bostan s-a grăbit să pună în executare hotărârea judecătorilor. Astfel, cel mai schimbat „general“ al învăţământului vrâncean şi-a reluat în forţă activitatea în biroul nr. 1 al Inspectoratului Şcolar, prin trasarea de sarcini către subordonaţi şi semnarea de documente.

Rogoz acceptă orice decizie a ministerului

Acesta a declarat că Ministerul Educaţiei nu a reacţionat deocamdată în urma deciziei instanţei, dar că speră ca de data aceasta să nu mai fie deranjat de oamenii ministrului Daniel Funeriu. „Eu lucrez domnule, îmi văd de treabă, pentru că aşa mi se pare normal. Sper ca cei de la Minister să trimită o hârtie oficială privind repunerea mea în drepturi, deşi nu îmi trebuie, pentru că hotărârea instanţei este suverană. Dacă mă vor mai deranja cu o demitere, voi proceda la fel, acţionându-i în judecată“, spune sigur pe el Iordache Bostan, adăugând că are de primit bani pentru perioada în care a fost privat de funcţie. El precizează însă că altele au fost ambiţiile sale.

„Eu nu am cerut în instanţă daune materiale sau morale. De când am tot fost demis s-au adunat vreo 15 luni de plată a salariilor. Nu cunosc suma şi nici nu am cerut să mi se plătească, ci le las să se adune. Nu pentru bani m-am luptat, ci pentru dreptate“, a subliniat Iordache Bostan.

Bostan, în vizorul DNA

Celălalt inspector şcolar general, Stan Rogoz, numit cu delegaţie de către Ministerul Educaţiei, îşi exercită mai departe atribuţiile până când Ministerul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 48 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 32 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 50 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 34 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°