Fără anestezie
locuiesc prin gramatici şi
semne de punctuaţie
le plivesc deşi stau gata să mă lovească
cu nonşalanţă în marşul lor
ca o tăietură fără anestezie şi mască
noapte bună îmi zice
declinarea gata să nască
în luna a şaptea
în arcul de tămâie şi iască
pe care-l îmbrac într-o continuă veghere
urcând piramide de spaime şi fiere
mâinile mele lehuze retrase-n pierzanii
vor cădea pe hârtie ca pe ugere stranii.
Suirea
scrum în felinar
cu pernuţele degetelor ating sticla afumată
parcă de-o veşnicie
încă se mai văd pe ea
amprentele tatălui
ca o goliciune transfigurată şi vie
aceleaşi pâlpâiri
ca nişte respirări de pe urmă
ca viaţa dintr-o oală spartă
şi legată cu sârmă
insomniile şi-au pus sigiliul
în jurul ochilor
din care vârfuri de ace parc-au ieşit
foamea zilelor o astâmperi cu trupul tău
când plită încinsă când schit
un jar vorbitor cât o ploaie
deasă pe acoperiş
îl muţi dintr-o mână în alta
îţi atinge şi ochii
şi parcă totul e pe furiş
năzuieşti spre identitatea
unor bulbi în devenire
cu ei te amesteci
trecând dintr-o absenţă în alta
ca într-o somnambulă uimire
încerci să aprinzi focul
cu un manuscris care îţi toceşte zilele
şi duce o parte din tine
ce n-ai s-o mai întâlneşti vreodată
în plăsmuirea lungului exod
dar focul lunecă din vatră
rămânând în loc o suire
cu naşteri şi eşafod
Seminţe
prin vorbe şi spleen lume
ca un imens vas de lut
gata să plesnească
în care se vântură seminţe
la un loc cu ispite sfâşieri @
