Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Eliade - obligativitatea sacrului si rugaciunea in limba romana

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 6 martie 2000 ·

93 de ani ar fi implinit saptamana aceasta Mircea Eliade, daca ar mai fi fost printre noi, dar chiar daca de la o vreme se sarbatoreste pe ascuns, noi avem datoria de a-l aminti aici, deasupra pamantului spre care s-a intors si sub cerul spre care si-a deschis aripile. Pentru ca Mircea Eliade este in cultura romana una dintre figurile cele mai depline, daca nu cea mai semnificativa a acestui secol. Tanarul timid si miop de pe bancile universitatii, ascultand iscoditor invataturile lui Nae Ionescu si ale intregii pleiade de oameni de cultura ai vremurilor din prima adevarata modernitate a Romaniei, a ajuns, peste decenii, cel mai important specialist al religiilor mapamondului, pe care le-a cercetat, le-a interpretat si le-a scris in cel mai unic si autentic mod cunoscut. Eliade a ramas, astfel, pentru noi, figura stindard a celei mai prolifice si creatoare perioade din cultura noastra, cea a celor care si-au inceput Golgota spiritului intre razboaie. Din fericire, dupa '89, Mircea Eliade, alaturi de Emil Cioran, Eugen Ionescu, Constantin Noica ori Petre Tutea, a fost una dintre personalitatile cele mai cautate in librarii si memorii, toate generatiile manifestand o adevarata fobie pentru el. Explicatia este simpla: atat literatura, cat si opera stiintifica au inraurit o influenta maxima si definitiva in procesul formarii intelectualilor contemporani si explicarii substraturilor fundamentale ale existentei si umanitatii. Mai mult decat atat, Eliade a fost unul dintre mentorii cei mai importanti ai marilor intelectuali de pe intreg mapamondul, la scoala scrierilor sale aparand atatea alte scoli si directii de cercetare si explicare. Dar marele atuu al filosofului roman a fost starea acestui secol, rupturile si mutarile fundamentale care l-au marcat. Aici, Eliade a venit cu reamintirea sacrului si a ancestralului, pe care le-a pus ca pe un comandament onto-estetic

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 35 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum o ora
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 22 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Cod galben de inundaţii în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos, Tauz (afluent al râului Crişul Negru) – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Beliu (afluent al râului Crişul Negru) –

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 25 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 2 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Politico: Demografia, bomba cu ceas care amenință democrația Europei / Ce spun cifrele despre România

HotNews acum 2 ore
Numeroase sondaje relevă că sprijinul consecvent pentru democrație e deja destul de redus în toată Europa. Și dacă demografia e totuna cu destinul, atunci se pare că susținerea publică pentru democrație va continua să scadă, existând posibilitatea c

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum o ora
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°