Îmi doresc ca, măcar la Iaşi, teatrul de bar, ce se doreşte o alternativă viabilă la cel instituţionalizat, să aibă întotdeauna regia asumată negru pe alb: Dacă e sau nu regie cu adevărat ori simplu amatorism de cafenea, vom constata, oricum, la locul faptei.
Inițial am vrut să scriu un articol necruțător despre teatrul de bar și problema regiilor colective. Deoarece, de ceva vreme, iau parte la spectacole de bar, unde regia este semnată în mod colectiv (de minim doi actori care joacă în piesă) sau, la limită, de întreaga echipă de actori. Ori aceasta nu-i decât forma deschisă a unei așa-zise regii colective. Mai mult, există diverse variante mascate de regie colectivă, pe care prefer să nu le mai enumăr, iar în cazul cel mai grav, spectacolul nu prezintă regie deloc. Îmi doresc ca, măcar la Iași, teatrul de bar, ce se dorește o alternativă viabilă la cel instituționalizat, regia să fie întotdeauna asumată negru pe alb: Dacă e sau nu regie cu adevărat ori simplu amatorism de cafenea, vom constata, oricum, la locul faptei. În absența unui regizor, spectacolul riscă să devină un kitsch, iar în absența unui autor, scenariul își poate permite să nu fie decât o compilație. Desigur, ar putea exista obiecții: că în postmodernism autorul nu-i decât o funcție intertextuală, iar regizorul – un ochi heisenbergian, în continuă schimbare, fiecare dintre actorii implicați în ”regia colectivă” urmărind, rând pe rând, și corectând prin indicații scenice, din afară, prestațiile colegilor de scenă. Dar cum te poți situa cu adevărat în afara fenomenului numit spectacol, de vreme ce joci în chiar respectivul spectacol? Pretenția de obiectivitate nu poate fi decât aleatorie...
De curând, am luat parte în cafeneaua Maideyi (care, mai nou, are și scenă la propriu) la un eveniment teatral (”Frilensăr”, premiera 21 aprilie), care se hrănește din absența scenaristului (a