Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadavrul unui cioban, găsit într-un pârâu

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 28 iulie 2006 ·

Descoperire macabră în apele unui pârâu din judeţul Braşov. Cadavrul unui cioban a fost găsit ieri, în jurul orelor 14.00, în apa pârului Amaradia din localitatea braşoveană Satu Nou. Trupul a fost observat plutind la suprafaţă de către doi pescari, dimineaţa, la prima oră. Pompierii militarii care s-au dus la faţa locului că scoată cadavrul din apă ne-au spus că bărbatul s-a înecat, cel mai probabil, în urmă cu mai bine de două săptămâni. Trupul bărbatului se află în stare avansată de descompunere, iar în zona în care a fost găsit este un miros insuportabil.

Bărbatul a fost dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni. Colegii de la o stână din localitatea Dumbrăviţa au anunţat la Poliţie că Ladislau Covaci, în vârstă de 56 de ani, din judeţul Covasna, nu a mai venit la muncă. Nu s-a mai ştiut nimic de bărbat până joi, când a fost găsit mort în pârâul Amaradia. Pescarii care au observat trupul ciobanului spun că au alertat imediat poliţiştii. „Am venit încă de dimineaţă la pescuit. Ne-am văzut liniştiţi de treabă, numai că, la un moment dat, în apă am văzut că pluteşte ceva. Ne-am uitat mai atent şi am descoperit că este trupul unui om. Am plecat în sat să anunţăm poliţiştii”, ne-a declarat unul dintre pescarii care a descoperit cadavrul.

Pompierii militari s-au chinuit mai bine de o oră să aducă trupul bărbatului la mal. A fost dificil şi pentru că acesta era plin de viermi şi emana un miros greu de suportat. Pompierii spun că există posibilitatea ca trupul bărbatului să fi fost adus de apă tocmai din localitate localitatea Dumbrăviţa. Poliţiştii şi procurorii care au investigat cadavrul spun că nu au fost observate în urma primelor cercetări urme de violenţă pe trupul ciobanului. Până în acest moment anchetatorii consideră că bărbatul a murit accidental. Descoperire macabră în apele unui pârâu din judeţul Braşov. Cadavrul unui cioban a fost găsit ie

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 27 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 2 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 4 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°