Dezbaterile parlamentare care au urmat la Strasbourg prezentarii Raportului au spus mai multe despre UE decit despre Romania.
Daca Raportul Comisiei este un monument al spiritului tehnocratic exact, dezbaterea parlamentara care a urmat a pus subiectul in context. Cu alte cuvinte, parlamentarii au trancanit mult despre UE si problemele sale.
Din pacate, aderarea Romaniei si Bulgariei nu este un subiect in sine pentru politicienii europeni. Daca ar fi fost asa, era mai simplu.
La scara Uniunii, nici nu vom consuma atitia bani cit sa punem probleme, nici nu vom gripa procesele de luare a deciziilor (din contra, cum, in general, nu prea avem idee care sint mizele la Bruxelles, voturile Romaniei se vor varsa in masa de manevra a altora, asa ca vom facilita diversele majoritati).
Extinderea de acum e minora fata de cea din 2004, care a stirnit mai mult entuziasm si mai putina reticenta. Doar ca de atunci s-a instalat asa-numita „enlargement fatigue“ (extenuarea largirii). Si in aceasta cheie trebuie citite dezbaterile din Parlament. Foarte putine dintre chestiunile tehnice, concrete si cuantificabile puse de Comisie in Raport au fost aduse in discutie acolo.
In schimb, s-a perorat mult in jurul ideii: ce ne facem si cu astia, cind nu ne-am lamurit ce e cu noi. S-a vazut asta cind Daniel Cohn-Bendit a batut cimpii despre Polonia, fara legatura cu subiectul zilei.
Fostul lider la studentilor francezi in 1968 a spus in principal ca extinderea din 2004 a fost in esenta un lucru bun, dar unele tari au luat-o pe cai gresite, de pilda Polonia are un guvern de extrema dreapta ostil homosexualilor.
Un polonez nervos i-a raspuns sa-si vada de ale lui. Ceva mai incolo, Elmar Brok a coborit si mai departe in problemele Uniunii si se certa cu Marea Britanie, laudindu-se ca tara sa a sustinut mereu extinde
