Între 8 şi 22 mai, Iaşiul a găzduit cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie, ce a avut loc sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Zece elevi români, printre care o braşoveancă, au intrat în competiţie alături de elevi din Argentina, Austria, Bulgaria, Coreea de Sud, Croaţia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, India, Israel, Italia, Japonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Rusia, Slovenia, Turcia, Ungaria. Braşovul a fost reprezentat în competiţia internaţională prin Maria Ciurchea, de la Colegiul Naţional „Radu Negru”, din Făgăraş.
Rezultatele finale demonstrează faptul că românii sunt încă cei mai tari în filosofie, deşi în competiţie au intrat şi reprezentaţi ce veneau dintr-un spaţiu cu o puternică tradiţie filosofică în spate, cum este Germania. Şapte premii au rămas în ţară, dintre acestea, unul fiind adus în oraşul nostru. Aurul a rămas la Iaşi, doi ieşeni fiind cei care l-au „furat” străinilor, Sergiu Matei Lucaci şi Maria Alexandra Baneu, la fel ca şi bronzul – Arina Cristina Baibarac. Braşovul a stat alături de marii câştigători prin menţiunea obţinută de Maria Ciurchea, de la Colegiul Naţional „Radu Stanca” din Făgăraş. De asemenea, menţiune a mai primit şi bistriţeanul Adrian Cristian Ardelean. Au mai fost acordate şi două premii speciale, tot românilor.
Competiţia înfiinţată în 1993 a fost de două ori găzduită de România. Braşovul a fost gazda competiţiei internaţionale în 1998, cel de-al doilea oraş fiind Iaşul, în acest an. Şi în competiţia de anul trecut, din Turcia, elevii români s-au remarcat, aducând în ţară două menţiuni. Între 8 şi 22 mai, Iaşiul a găzduit cea de-a XVI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie, ce a avut loc sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Zece elevi români, printre care o braşoveancă, au intrat în competiţi