Actul normativ a trecut cu 66 de voturi pentru'', un singur vot fiind împotrivă.
În timpul dezbaterilor din plenul Senatului, liderul grupului parlamentar al UDMR, Andras Fekete, a susţinut că senatorii UDMR vor vota în favoarea modificării, deşi senatorul Tiberiu Gunthner (UDMR) a anunţat că va respinge Ordonanţa, pe motiv că Executivul a emis deja o alta care modifică acelaşi articol din legea ANL ca şi OUG 14/2010, potrivit Agerpres.
La rândul său, secretarul de stat Barna Tanczos consideră că ''nu dăunează sănătăţii ca într-un bloc ANL să trăiască şi chiriaşi şi proprietari''.
De asemenea, secretarul Comisiei pentru administraţie din Senat, Trifon Belacurencu (PSD+PC), a subliniat că OUG 14/2010 ar trebui aprobată, pentru că cealaltă Ordonanţă modifică doar aspectul modului de calcul al valorii de vânzare a locuinţelor pentru tineri, nefăcând referire la diminuarea timpul obligatoriu de închiriere până la data cumpărării locuinţei şi nici la faptul că vânzarea locuinţei nu va mai fi condiţionată de vârsta solicitantului.
Şi senatorul PDL Radu F. Alexandru a susţinut adoptarea Ordonanţei, afirmând că programul ANL este unul extrem de important, iar vânzarea locuinţelor este ''aşteptată cu interes'' de familiile tinere.
Senatorii din Comisia pentru administraţie au dat pe 21 aprilie, în unanimitate, un raport favorabil aprobării OUG 14/2010 prin care locuinţele pentru tineri, destinate închirierii, pot fi vândute după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către acelaşi titular şi nu după perioada de minimum trei ani, aşa cum prevedea iniţial legea. De asemenea, prin OUG 14/2010 vânzarea locuinţei ANL nu va mai fi condiţionată de vârsta chiriaşului.
În expunerea de motive a OUG nr. 14/2010 este precizat faptul că sumele rezultate din vânzarea locuinţelor suplimentează bugetul aferent Programului de construcţie de loc