Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportul ca divertisment

Publicat in Romania Literara, miercuri 31 martie 2004 ·

Într-unul din articolele sale din L'Espresso, publicate în două volume, ambele traduse şi la noi (Minunile Sfîntului Baudolino şi Pliculeţul Minervei, Editura Humanitas), Umberto Eco spunea că, dacă este normal să te duci pe stadion la un meci de fotbal ori să-l priveşti la televizor, ţine de perversiune să discuţi la nesfîrşit ce au scris ziarele despre un meci pe care nici măcar nu l-ai văzut. Mă aflu de două ori în dezacord cu autorul Operei deschise (sau, pentru fanii lui de dată mai recentă, al Numelui tradafirului). O dată, fiindcă mi se pare că a discuta despre fotbal este la fel de legitim ca a discuta despre o carte. Nu împărtăşesc convingerea lui C. Noica despre critică: ea nu este un act de alexandrinism cultural. Un meci de fotbal sau o carte ne oferă, în planuri intelectuale diferite, dar nu incompatibile, spectacole care există deopotrivă în sine şi pentru noi, spectatorii. Fără o minimă hermeneutică, obiectul acestor spectacole ar fi efemer sau fad. Un procent din drepturile lor la perenitate le revine din comentariile cărora le dau naştere. În al doilea rînd, mă aflu în dezacord cu Umberto Eco şi pentru că nu cred că problema actuală - în epoca mass-media – este abuzul de discuţii pe teme fotbalistice (şi, mai în general, sportive) ori de altă natură. Problema este una exact contrarie: şi anume că, treptat, televiziunile ori ziarele de specialitate au înlocuit obiectul firesc al comentariilor cu un altul, presupus a le aduce un rating superior. Nu despre ce se întîmplă pe teren e vorba de obicei în articolele din ziare, în emisiunile de ştiri sau în talk-show-urile pe teme sportive, ci despre cu totul altceva, nu fără legătură cu sportul, dar, oricum am lua-o, avînd un caracter extrasportiv. Este fenomenul negativ cel mai alarmant pentru mine, spectator înrăit, care a iubit ani buni atmosfera stadioanelor şi a sălilor de sport şi pe care le-a ab

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Mohammad Mokhber, președintele interimar al Iranului, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident aviatic

HotNews acum 26 minute
Mohammad Mokhber, 68 de ani, este primul vicepreședinte al Iranului care a devenit președinte interimar, după ce Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter, notează Reuters. Ebrahim Raisi (stanga) și Mohammad MokhberFoto: Rouzbeh Fouladi /

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore / Din interior, pompierii au extras un rastel cu butelii

G4Media acum 23 minute
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Oficial iranian, pentru Reuters: Preşedintele şi ministrul de externe au murit în accident

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe au murit când elicopterul lor s-a prăbuşit în timp ce traversa o zonă montană, acoperită de ceaţă, a declarat luni un oficial iranian. Identitatea acestuia nu a fost menţionată. În preze

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum o ora
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Neil Lennon va fi antrenorul echipei Rapid. Dan Şucu: “Mâine ar trebui să semnăm contractul”

News.ro acum 7 ore
Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, duminică seară, după meciul de final de sezon, cu FCSB, scor 2-0, că noul antrenor al echipei giuleştene va fi Neil Lennon. Şucu a precizat că Bogdan Lobonţ, care a stat pe banca tehnică în ult

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 11 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°