Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi manageri se bat pentru şefia Spitalului Judeţean – revista presei

Publicat in Adevarul, joi 4 martie 2010 ·

Situaţie confuză la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, acolo unde în acest moment există doi manageri pe un singur post. Proiectul privind circuitul turistic al bisericilor de lemn aşteaptă finanţarea. Trei tineri au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, într-o garsonieră de pe bd. Independenţei.

Ioan Blăjan a câştigat în instanţă funcţia pierdută în luna octombrie a anului trecut şi vrea să se întoarcă în fotoliul de şef al spitalului băimărean. În acest timp, în rândul angajaţilor e zânzanie mare. Surse neoficiale au declarat că medicii, asistentele şi infirmierii fac liste de semnături pentru susţinerea actualului manager, medicul Călin Pop. Detalii legate de această situaţie confuză, pe citynews.ro.

Printr-un proiect al Consiliului Judeţean Maramureş, mai multe biserici de lemn din judeţ vor fi incluse într-un circuit turistic. Astfel, la 16 biserici din patrimoniul UNESCO şi clasa A se vor construi şi amenaja centre de vizitare şi informare. Ele vor fi dotate cu pliante, materiale informative şi ghiduri turistice. „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord este un proiect de finanţare europeană, aflat în faza precontractuală. Din octombrie aşteptăm verdictul final. Atunci am fost vizitaţi de reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională de Nord Vest, Ministerului Turismului. Ei au verificat locaţiile, pentru a vedea dacă ceea ce a fost cuprins în proiect corespunde realităţii din teren", a declarat Dan Cocoşilă, directorul Direcţiei de Dezvoltare Regională a Consiliului Judeţean Maramureş. Valoarea proiectului este de 4,5 milioane euro, a mai menţionat Cocoşilă, arată informatia-zilei.ro.

Un echipaj SMURD, un altul al Ambulanţei şi pompierii au intervenit în seara zilei de ieri, 3 martie, pe bulevardul Independenţei din Baia Mare, unde, într-o garsonieră dintr-un bloc turn, s-a semnalat un caz de intoxicaţie cu mon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum o ora
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ciolacu, întrebat dacă Iohannis l-a recomandat pe Cîrstoiu candidat la Primăria Capitalei: Nu, Doamne fereşte. Relaţia mea cu domnul preşedinte Iohannis este una instituţională. Nu am o relaţie politică / Ce spune despre Nicuşor Dan

News.ro acum 53 minute
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a negat afirmaţiile care au circulat în spaţiul public potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi recomandat cu medicul Cătălin Cîrstoiu candidat unic al alianţei PSD – PNL la Primări

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum o ora
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 3 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ

Adevarul acum 58 minute
Doi tineri au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier produs în satul Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°