Ademeniţi de mirajul sumelor pe care le învârt sunt, uneori, şi angajaţii băncilor care ar trebui să aibă în grijă banii clienţilor. După cazul de la Braşov, când oamenii s-au trezit cu conturile goale, un altul a izbucnit, de această dată, la Ploieşti. Ademeniţi de mirajul sumelor pe care le învârt sunt, uneori, şi angajaţii băncilor care ar trebui să aibă în grijă banii clienţilor. După cazul de la Braşov, când oamenii s-au trezit cu conturile goale, un altul a izbucnit, de această dată, la Ploieşti.
Răzvan Chivu (35 de ani) a rămas mut, zilele trecute, când a mers să-şi scoată banii de la o bancă din centrul Ploieştiului. Din cei 30.000 de lei pe care-i depusese în urmă cu câteva luni, acum în cont nu mai avea decât 19.
“Am cerut să vorbesc cu şeful băncii, iar acesta mi-a spus că nu ştie cum s-a întâmplat. Eu nu umblasem la bani în toată această perioadă.... cred că cineva de acolo, vreun funcţionar sau şef, mi-a luat banii”, ne-a declarat bărbatul.
De cealaltă parte, poliţiştii de la “Fraude” din Ploieşti au început o anchetă. Până acum, au fost audiaţi mai mulţi funcţionari ai băncii, însă verificările vor continua pentru a vedea dacă şi alţi clienţi au rămas cu conturile goale.