Galeria „Dialog“ din saloanele Primăriei sectorului 2 din Capitală găzduieşte în această vară expoziţia pictorului-arhitect Adrian Stănescu (1936–2007) – Un jardin secret. Licenţiat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu“ Bucureşti (1959), asistent mai apoi la Catedra „studiul formei“ din acelaşi institut, plecat în Elveţia, în 1972, la Zürich, unde a profesat ca arhitect şi, deopotrivă, asistent şi oberassistent la Facultatea de Arhitectură din cadrul Şcolii Politehnice Federale de aici, multipremiat în domeniul arhitecturii şi artelor plastice, artistul a fost un împătimit al frumosului, pe care a încercat la rându-i să-l transpună în desen, acuarelă – imagini ale lumii mereu schimbătoare, mereu astfel răsfrântă în jocul luminii, în ochiul privitorului care nu se mulţumeşte cu ideea de trecere, de efemer, ci fixează clipa, înveşnicind-o. Miniaturile (peste 100 la număr) din prezenta exp Publicitate oziţie, în marea lor majoritate acuarele, se remarcă prin eleganţa tuşei, imaginile surprinse aducând alături Europa, America, Orientul, Mediterana şi… Dâmboviţa cu a sa cetate care-i este României capitală. „Grădina lui secretă“ este când un cartier american, când sudul Franţei, când Parisul cu podurile de peste Sena, când Constanţa noastră, când Lausanne, când Biserica Stavropoleos de lângă noi, când Palatul Patriarhiei (de ce mi s-a părut cupola acestuia ca o căpiţă de fân peste care vor fi trecut cam multe anotimpuri?), când Amsterdamul, când Delta Dunării, când nişte cântătoare înaripate, stăpâne peste lumea fără frontiere de sub cer, când o pată tremurândă imaginând un răsărit (apus?) de soare, o singurătate încremenită într-un copac la margine de lume (timp?), într-un peisaj numai culoare, cu ziduri aurii şi acoperişuri de foc spunând de un loc cu oameni de sub alt cer. Adrian Stănescu, românul arhitect-pictor s-a format şi a trăit până l