Cînd l-am auzit pe Gigi Becali cum se lăuda, la un post de televiziune, că el îl va plimba pe Coelho prin ţară, cu automobilul său Maybach, nu mi-a picat deloc bine. Tocmai ce avusesem nişte contraziceri despre autorul Zahirului, că e un autor comercial. În dispută cu cîţiva scriitori la a căror părere ţin, eu susţineam că brazilianul e un scriitor cu succes la public, fiindcă ştie să povestească şi a nimerit o formulă literară care se potriveşte cititorului obişnuit din toată lumea. Ba nu! E comercial, şi scrie după reţetă!

Bine, zic, dacă scrie după reţetă, de ce nu se găsesc şi alţii care să ajungă la aceleaşi tiraje ca el - sau măcar pe sfert! - scriind după reţeta succesului comercial infailibil. Marii scriitori, vine replica, nu se compromit, conştiinţa artistică le interzice să coboare la formule comerciale!

Dar, întreb, scriitorii mai mici, care aleargă după cititori şi sînt în stare şi de compromisuri, ca să le intre pe sub piele, ei de ce nu nimeresc reţeta literaturii comerciale care aduce milioane de cumpărători ai mărfii numite carte? Fiindcă dacă ar exista o asemenea reţetă producătoare de tiraje uriaşe, s-ar găsi autori care s-o folosească, fie şi sub pseudonim.

Eu nu susţin despre Coelho că e un mare scriitor, dar în nici un caz nu mi se pare un romancier pe care să-l trimiţi la plimbare, cu formula lui literară. Că romanele lui iniţiatico-sapienţiale nu-mi spun mare lucru şi că poveştile imaginate de el îmi stîrnesc curiozitatea la început, după care încep să mi se pară forţate, astea sînt rezerve care nu mă împiedică să constat că scrie bine ceea ce îşi propune să facă.

Nu cred că succesul la public, fie el şi planetar, ca în cazul lui Coelho, e şi un indiciu al marii valori literare, aşa cum e ea evaluată în ultimele decenii. Dar cînd tot noi, scriitorii, ne plîngem de o criză mondială a