Potrivit listingului telefonic al abonamentului lui Sergiu Florea, de pe telefonul mobil al acestuia au fost realizate 11 dintre cele 13 convorbiri pe care le-au purtat cei doi studenţi ucigaşi cu Trifu Schroth, de 65 de ani, judecătorul din staborul ţigănesc tranşat în 31 iulie 2009 în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara.
Carmen Bejan şi Sergiu Florea, ambii de 20 de ani, judecaţi pentru omor şi profanare de morminte, au fost cei care l-au sunat în permanenţă pe Trifu Schroth. Potrivit listingului convorbirilor telefonice, Trifu Schrotu a sunat-o pe Carmen Bejan de două ori în data de 24 iulie, cu o săptămână înainte de crimă, când a agătaţ-o pe stradă, lângă Catedrala Mitropolitană.
În aceeaşi zi, fata l-a sunat pe Trifu de două ori. În mod straniu, toate cele patru convorbiri telefonice din 24 iulie au fost purtate de pe telefonul iubitului fetei, Sergiu Florea, care spune că ei foloseau telefoanele la comun.
„Şi eu şi Carmen foloseam telefoanele împreună. Eu nu am ştiut că ea a vorbit cu Trifu. Am aflat de Trifu doar în ziua de 31 iulie, când Carmen mi-a spus că vrea să se culce cu el”, a declarat Sergiu Florea, miercuri, în faţa judecătorului care o să-i condamne pe cei doi tineri.
În 30 iulie, cu o zi înainte de crimă, Trifu a fost sunat de patru ori de pe telefonul lui Sergiu Florea, între orele 14.00 şi 19.00, după ce a dat un bip de două secunde. Sergiu a spus că nu ştia de aceste telefoane.
Mai mult, ziua crimei, 31 iulie, după un bip al lui Schroth, acesta a fost apelat din nou de pe telefonul lui Sergiu Florea de cinci ori, între orele 10.00 şi 16.00. „Mie Carmen mi-a spus în ziua crimei că vrea să se întâlnescă cu cineva care o să îi dea 500 de euro pentru o partidă de sex. Eu nu-l ştiam pe individ, pentru că nu am avut nicio treabă cu el până atunci. Carmen a folosit telefonul