Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, favorită clară cu Zvezda la casele de pariuri

Publicat in Pro Sport, joi 14 februarie 2013 ·

Oltchim va susţine sâmbătă (ora 19:00, Digi Sport) un meci decisiv pentru parcursul în grupa principală a Ligii Campionilor, partida cu Zvezda Zvenigorod. Cele două formaţii nu au câştigat niciun meci în primele două etape, astfel că miza punctelor este uriaşă: cine câştigă, continuă să viseze la o calificare în semifinale. Ambele echipe au avut pauză în competiţiile interne în această săptămână, astfel fiecare ajunge la ora meciului cu forţe proaspete.

La casele de pariuri, Oltchim este favorită clară în faţa formaţiei ruse. Pentru o victorie, Vâlcea are o cota de 1.20, un rezultat de egalitate este evaluat la 13.00, iar un succes al oaspeţilor are cotă 5.00. Mult mai echilibrat se anunţă celălalt meci al grupei, cel dintre Ferencvaros şi Krim Ljubljana. Formaţia maghiară are 1.60 la victorie, în timp ce Krim - 2.60. Egalul poate aduce un venit de 10 ori mai mare. Derby-ul etapei a 3-a este însă partida dintre Larvik şi Gyor, din cealaltă grupă principală. Campioana Ungariei este favorită în Norvegia, având o cotă de 1.90, în timp ce nordicele au 2.10 la victorie. Egalul are cotă 9.00.

Promisiuni pentru plata restanţelor

Altfel, cu excepţia absenţelor obişnuite, Cristina Neagu şi Amandine Leynaud, toate elevele lui Jakob Vestergaard sunt apte de joc. Restanţele financiare nu au fost încă achitate, însă sunt promisiuni că aceste probleme se vor rezolva în curând. Cel puţin în primă fază handbalistelor să le fie plătite salariile măcar pe o lună. La ultimul meci, cu Krim Ljubljana, problema a fost una mai degrabă de ordin psihic, spun apropiaţii jucătoarelor, iar o victorie este absolut vitală pentru descătuşare. Cu un succes, Oltchim se relansează în drumul spre semifinale, mai ales că urmează încă un meci cu Zvezda, care teoretic n-ar mai avea motive să se sacrifice precum într-un meci decisiv.

Oltchim va susţine sâmbătă (ora 19:0

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°