Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nou-promovata FC Botoșani este liderul meritoriu din Liga 1

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Nou-promovata FC Botoșani este liderul meritoriu din Liga 1. Nimeni nu anticipa parcursul fără sincopă în primele şase etape din Liga 1 al nou-promovatei FC Botoşani. Nici măcar președintele grupării moldovene, Cornel Şfaițer, care înainte de începutul sezonului, într-un interviu acordat cotidianului PUTEREA, afirma că obiectivul formației este clar salvarea de la retrogradare. Cele 14 puncte obținute, dar mai ales jocul solid etalat până acum de liderul Ligii 1, au schimbat discursul oficialului moldav, care acum țintește sus și vrea un loc între primele opt echipe la finalul sezonului.

În istoria all-time a primului eşalon, doar două nou-promovate au mai reuşit ca după primele şase runde să nu fi cunoscut înfrângerea. În campionatul 1966/1967 Progresul (8 partide, 5 victorii, 3 remize) şi Rapid în sezonul 1953/1954 (7 partide, o victorie, 6 remize).

“Am fost precaut înaintea campionatului, însă eram convins că ne vom descurca în Liga 1. S-a văzut acum că am jucat numai pe teren meciurile în liga secundă. Nu e nici un secret acest parcurs. Echipa este omogenă, bine pregătită fizic şi, peste toate astea, există disciplină de fier. La începutul sezonului mă speriasem că diferenţa dintre liga 1 şi liga a doua va fi prea mare, însă după ce am văzut în primele şase etape, diferenţa nu e deloc aşa. Ca drept exemplu, avem mulţi jucători necunoscuţi care fac faţă cu brio în Liga 1. Avem un Patache, un Axinte, Ursu, Vaşvari, Curileac, Cârjan, Taban, Fulop sau Codoban. Toţi necunoscuţi, dar care care sunt ai noştri de mai mulţi ani şi care s-au autodepăşit până acum. De altfel, le-am şi promis înainte cu multe luni de promovare, că dacă fac aceste pas, 90% dintre ei vor rămâne la echipă, şi ne-am ţinut de promisiune”, a decarat pentru PUTEREA Cornel Şfaiţer, care nu uită să amintească că meritul principal pentru parcursul ireproşabil ale echipei de până acum

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 4 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 2 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum o ora
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 5 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 6 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 5 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°