Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecosistemul de pe Nera, distrus de gunoaie

Publicat in Adevarul, marți 29 mai 2012 ·

Speciile de păsări părăsesc România, din cauza mizeriei şi în special a PET-urilor aruncate la întâmplare pe malurile Dunării şi Nerei. Voluntatii GEC Nera au monitorizat în ultimele trei zile cursul fluviului Dunărea şi pe cel al Nerei, ca să vadă dacă oamenii respectă legea atunci când vine vorba despre gunoaiele aruncate.

Aceştia au constatat că speciile de păsări sunt alungate de pe teritoriul judeţului, din cauza numărului mare de pet-uri. Dacă pe fluviul Dunărea nu poate fi stabilită locaţia din care se adună gunoaiele, pe cel al Nerei, voluntarii au concluzionat că de vină sunt locuitorii din comunele de pe cursul râului. Aceştia au iginizat timp de trei zile atât malul Dunării, cât şi cel al Nerei şi se întorc în iunie să facă acelaşi lucru. Până atunci, avertizează autorităţile din Caraş-Severin să fie mai atente în raport cu modul în care îşi fac datoria. Asta pentru că, primarii ar trebui sancţionaţi, dacă la rândul lor nu urmăresc cum se respectă legea. Urmările mizeriei au efecte negative asupra ecosistemului.

“Existenţa unei cantităţi foarte mari de

ambalaje de plastic atât pe malul Dunării, cât şi în Delta Nerei au un impact negativ asupra zonelor de cuibărit ale speciilor protejate de păsări de apă”, spune Corneliu Popovici Sturza, preşedintele GEC Nera. Voluntarii sunt de părere că dacă situaţia continuă, păsările, unele dintre ele specifice doar acestei zone vor fi alungate în alte părţi. Specialiştii explică faptul că Delta Nerei este una dintre cele mai frumoase zone din ţară.

Cum a ajuns Delta Nerei în atenţia Europei

Delta Nerei a intrat în obiectivul mai multor grupări ecologiste, româneşti şi sârbeşti. Acestea încearcă să obţină pentru Delta recent formată, statutul de rezervaţie a biosferei, statut identic cu cel al Deltei Dunării. Acest lucru ar presupune condiţii mai severe pentru păstrarea ecosistemului ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 58 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică cere Iranului măsuri concrete şi tangibile în ce privește programul său nuclear

Ziare.com acum 40 minute
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a cerut marţi, 7 mai, Iranului să aplice "măsuri foarte concrete şi tangibile" pentru a se putea "accelera" negocierile privind programul nuclear iranian, relatează AFP

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 51 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°