Dezvaluirea faradelegilor dictaturii comuniste are in vedere mai ales, si pe buna dreptate, victimele persecutiilor si ale terorii, pe toti cei care, declarati dusmani de clasa, tradatori sau spioni, au fost urmariti, arestati, schingiuiti, condamnati la ani grei de temnita sau executati, nu o data fara judecata, internati in lagare, deportati, sechestrati la domiciliu, deposedati de bunuri si de drepturi, supravegheati, infometati, siliti sa ia calea exilului. Acestia erau adversarii, reali sau presupusi, ai instaurarii "minunatei lumi noi" a comunismului - himera in numele careia, la scara planetara, s-a operat un genocid cu zeci de milioane de victime - si tinea de logica doctrinei insasi ca impotriva lor sa fie canalizata toata energia aparatului represiv. Mai rar sau numai in treacat se acorda atentie sortii celor care, in teorie, urmau sa fie beneficiarii mult trambitatului "viitor luminos al omenirii". Perversitatea asa-zisei "dictaturi a proletariatului" iese in evidenta o data in plus la analiza faptului, doar in aparenta paradoxal, ca tocmai cei multi, in favoarea carora se pretindea ca se exercita puterea, au fost in realitate victimele celei mai perfide mistificari. Si nu ma refer aici la mizeria materiala impusa prin incapacitatea congenitala a sistemului de a genera bunastare, nici la lepra coruptiei, care s-a generalizat pe fondul penuriilor de tot soiul, viciind pentru decenii mentalitatea intregii natii, ci la mult mai ticaloasa siluire in masa a constiintelor, sub deviza formarii "omului de tip nou". "In centrul atentiei sta omul", suna una dintre lozincile preferate ale vremii - si, intr-adevar, omul statea permanent nu numai sub supravegherea vigilenta a "organelor" de partid si a securitatii, ci si in atentia neslabita a unui rafinat aparat de manipulare si dezinformare, format din invatamantul de toate gradele, de la cel prescolar la cel postu