Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poate deveni o afacere cu canabis un business de milioane

Publicat in Capital, marți 11 iunie 2013 ·

Despre cânepă se zice că are peste 20.000 de utilizări și că poate duce la dispariția foametei globale. Și totuși, România pare să nu fie interesată de revigorarea acestei culturi-minune

Astăzi, cânepa a devenit o cultură de nișă, fiind întinsă pe suprafețe foarte reduse - puțin peste 10.000 de hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. Pentru comparație, porumbul este plantat, numai în România, pe o suprafață de peste 2,5 milioane de hectare. Multe cauze au stat la baza acestei pierderi în popularitate, însă cea mai nocivă, de departe, a fost interzicerea „în bloc“ și aproape peste tot în lume a culturilor de canabis, legiuitorii nefăcând diferența între speciile de cânepă industrială și cele cu conținut ridicat de THC - substanța psihoactivă din marijuana.

Din 1993 încoace, majoritatea statelor au reparat această anomalie. Nu și România, care abia în 2000 a introdus cânepa pe lista plantelor a căror cultivare era controlată strict de stat, fiind considerată drog. La noi, decăderea acestei industrii a venit de la sine, așa cum s-a întâmplat cu atâtea alte sectoare. Cultivatorii care și-au reprimit terenurile după 1989 s-au îndreptat spre alt tip de culturi, considerate mai profitabile, sau pur și simplu le-au lăsat de izbeliște. Totuși, prevederea legală amintită mai sus a fost cea care a dat lovitura de grație, iar atunci când autoritățile au modificat-o, după câțiva ani, a fost prea târziu - cu atât mai mult cu cât, ulterior, subvențiile agricole acordate în cazul acestei culturi s-au dovedit neatrăgătoare. Din fericire, nu toată lumea a fost de aceeași părere.

Doi ingineri și un economist fără niciun fel de experiență în agricultură (unul dintre ei, Dan Lăzărescu, tocmai plecase din acţionariatul Medicover) au înființat, în 2007, o companie de procesare a semințelor de cânepă (din care se fabrică uleiuri, suplimente nutri

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 31 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Baschet: Deces al unui sportiv după ce s-a prăbuşit pe teren la un meci din Jersey

News.ro acum 3 ore
Un baschetbalist a murit după ce s-a prăbuşit în timpul unui meci între Jersey şi Guernsey, relatează bbc.com. Guillaume Hoareau, de la Jersey, a făcut stop cardiac în al treilea sfert al meciului de la Fort Regent din St Helier, sâmbătă, a confirma

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°