Lipsa unui proiect european clar și absența unor conducători carismatici, ca și birocrația greoaie a UE nu pot fi negate. Dar trebuie văzute ca dificultăți ce ar putea fi depășite.
Așa cum atrăgeam atenția într-un articol anterior1, dedesubtul loviturilor sub centură și al aspectelor lamentabile ale disputei politice actuale are loc în România de azi o confruntare între două stiluri de civilizație: oligarhia postsovietică și democrația de tip occidental. Firește, preferința mea merge către democrație; dar trebuie să accept că această alegere nu se poate dispensa de o anumită argumentare.
Nu este de mirare că vechiul euroscepticism recapătă pretutindeni o nouă putere. Dificultățile zonei euro arată cât de pripită a fost crearea monedei unice. Economiștii ar fi trebuit să știe și să avertizeze că nu poate exista o monedă comună fără un buget comun. Iar acest deziderat, moneda comună, nu este posibil fără o uniune politică mai strânsă. Firește că o asemenea uniune presupune o renunțare mai accentuată la suveranitatea statelor, lucru greu de acceptat, dacă ne gândim că actualii subiecți de drept ai Uniunii Europene sunt state-națiune, care renunță cu greu la prerogativele lor istorice, cu atât mai mult cu cât cele din Est s-au găsit multă vreme sub călcâiul unei puteri imperialiste, Uniunea Sovietică, iar altele, precum Franța, Anglia, Germania, au o tradiție de dominare.
Din punct de vedere istoric, așa cum subliniază André Glucksmann într-un interviu reluat tot în paginile acestei reviste2, Europa nu este nici „o comunitate organică, în sensul național; nici o uniune de state în sensul cetăților grecești, care împărtășeau o cultură comună, în ciuda disputelor și a rivalităților“. Dar ce este Uniunea Europeană? Pentru Glucksmann, chiar dacă nu este o comunitate, ea este totuși un „model societal“.
Dar UE, trebuie adăug
