Prestigiosul antrenor al echipei Sahtar Donetk are toate motivele sa se simta deranjat de performanta discipolului sau, Ovidiu Sabau. Elevul Sabau si-a batut profesorul. O idee oarecum bombastica, daca tinem cont si de faptul ca "motul" e de-abia la inceputul carierei de antrenor si mai are mult de acumulat pina va ajunge la experienta, valoarea si standingul magistrului Lucescu. In plus, prima propozitie din articol este incompleta. Ovidiu Sabau a facut parte din categoria aceea de fotbalisti care, alergind pe teren, se gindeau din timp la o viitoare profesie de antrenor si, in preajma unui tehnician de clasa, cautau sa invete cit mai multe din secretele lui "mister". Nu este intimplator ca toti tinerii antrenori care au lucrat cu "Il Luce" - Andone, Rednic, Sabau - i-au preluat atit principiile tactice fundamentale, cit si modul de lucru cu jucatorii. Lucescu insusi a invatat meserie inca din teren de la mentorul sau, Angelo Niculescu, fauritorul celebrei temporizari prin care o echipa mai modesta poate surprinde si pacali un adversar de valoare. Vremurile s-au schimbat, vechea temporizare s-a perfectionat, Lucescu a devenit "Il Luce" trecind prin scoala italiana, dar principiul de baza a ramas intact: organizarea impecabila a jocului. Mircea Lucescu nu este prizonierul unui sistem, stie sa joace si ofensiv, stie sa temporizeze, dar, la nevoie, stie sa proiecteze si o autobaza. Mircea Lucescu a fost, la origine, un constructor de echipe. A luat Corvinul din Divizia B si a dus-o in Europa. A dus nationala de acum doua decenii la EURO 1984, eliminind Italia. A facut din "Brescia romena" un cosmar pentru multi granzi, a luat Rapidul din haurile subsolului si a facut-o campioana. Toate aceste performante (putem adauga si cele obtinute cu Galata, Besiktas si Sahtar) i-au configurat portretul lui Lucescu, antrenor numai bun de rasturnat care mari cu buturugi mici. Revers