Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revanşa dreptei în Ungaria

Publicat in Jurnalul, marți 13 aprilie 2010 ·

Victorie zdrobitoare a dreptei în Ungaria: principalul partid conservator, Fidesz, şi aliatul său creştin-democrat, KDNP, au obţinut 52,76 la sută din voturi, iar formaţiunea naţionalistă Jobbik a reuşit intrarea în Parlament, la primul tur al alegerilor generale.

Fidesz şi-a luat revanşa asupra socialiştilor, devenind principalul partid după votul de duminică, potrivit rezultatelor preliminare prezentate la încheierea numărării tuturor buletinelor de vot, a relatat luni MTI. Marele perdant, Partidul Socialist, s-a clasat al doilea, cu 19,3 la sută din voturi, suferind o grea înfrângere.

Jobbik, formaţiune cunoscută pentru poziţii rasiste, antisemite şi antiţigani, a obţinut 16,7 la sută din voturi, progres care îi permite, pentru prima dată de la crearea sa în 2003, să intre în Parlament. Tânăra formaţiune ecologistă LMP a obţinut 7,43 la sută din voturi. Participarea, de 64,29 la sută, a fost uşor inferioară celei de la primul tur al legislativelor din 2006 (67,83 la sută).

POPULISM ŞI CARISMĂ

Desemnat de Fidesz drept viitor premier, Viktor Orban (46 de ani) va ocupa "cea mai înaltă funcţie din viaţa sa", aşa cum a declarat el susţinătorilor reuniţi în centrul Budapestei. După "opt ani de purgatoriu", "carismaticul Orban" a subliniat că alegătorii au pus capăt perioadei de eşecuri ale socialiştilor şi au votat pentru "unitate, securitate şi ordine". Populist, Viktor Orban a calificat rezultatul alegerilor drept "istoric" şi suficient pentru formarea Guvernului.

AFP preciza că, totuşi, dacă va fi confirmat şi al doilea tur la 25 aprilie, scorul nu va fi suficient pentru a-i asigura majoritatea de două treimi din cele 386 de locuri ale Parlamentului, necesară revizuirii Constituţiei. Deocamdată, Fidesz şi-a asigurat 206 locuri.

Una din întrebările importante după scrutin se referă la ce politică eco

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 34 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 57 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 45 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum 46 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 49 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum o ora
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°