Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă ţări UE vor un fişier cu datele pasagerilor companiilor aeriene, pentru a ajuta lupta antiteroristă

Publicat in Mediafax, vineri 2 august 2013 ·

Nouă ţări UE, inclusiv Franţa şi Belgia, au solicitat joi crearea unui fişier european cu date personale ale pasagerilor companiilor aeriene, cu scopul de a împiedica plecarea unor tineri europeni spre zone de conflict şi de a lupta împotriva terorismului.

"Unul dintre instrumentele cele mai eficiente de asigurare a urmăririi acestor persoane, atât atunci când merg în Siria sau în alte zone de conflict, cât şi când revin în ţările lor, ar fi să putem dispune de un sistem numit PNR («passenger name record») european", au anunţat într-un comunicat comun miniştrii de Interne francez Manuel Valls şi belgian Joelle Milquet.

Cererea lor, adresată Parlamentului Euroean (PE), unde dosarul este blocat în prezent, este susţinută de către Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Marea Britanie şi Suedia, au precizat ei.

Acest fişier "va permite autorităţilor competente să detecteze şi să urmărească deplasările acestor persoane, cu scopul de a-i repera şi împiedica pe cei, adesea tineri vulnerabili, care ar putea să fie tentaţi să îşi rişte viaţa mergând în această zonă de conflict, dar şi, dacă este cazul, să prevină comiterea unor atentate pe teritoriul european sau să lupte împotriva anumitor infracţiuni grave", au subliniat cei doi miniştri.

Franţa şi Belgia sunt două dintre cele mai vizate ţări UE de "jihadişti europeni" plecaţi să lupte în Siria şi care ar putea "reprezenta o ameninţare" odată întorşi acasă.

Între 400 şi 500 de europeni au plecat în Siria, dintre care 120 originari din Franţa, porivit unor date furnizate de către Manuel Valls în cadrul unei reuniuni, în iunie, cu omologii săi europeni, la Luxembourg.

"Nu toţi sunt jihadişti şi terorişti, dar avem suficiente elemente care suscită îngrijorarea", a precizat ministrul francez.

Coordonatorul european al luptei împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, estime

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 17 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 46 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 38 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°