De data asta, Victor Ponta a ales corect din punct de vedere european: a pus piciorul în prag, a propus şi a trimis lista cu propunerile pentru DNA şi Parchet la CSM, conform legii.
Se discută de câteva zile, de jur împrejurul numirii procurorilor şefi, de parcă până miercuri politica a fost o fată mare, a stat în banca ei şi, ce să vezi, miercuri, când a plecat spre casă, s-a smucit şi s-a preacurvit.
Două decenii, politicieni de tot felul au făcut ce au vrut şi când au vrut cu Justiţia, sute de exemple stând mărturie în acest sens. Bărbaţii politici au pervertit-o pe amărâtă, aşa legată la ochi cum era, de i-au mers fulgii. Nu mai departe de „onestul” domn senator Voicu, cel care, în deruta proprie, a explicat naţiei, la telefon – prin intermediul stenogramelor –, cum ia el „de colo” şi „pune dincolo”, cum îi întoarce el pe degete pe magistraţi ca pe nişte biluţe colorate, cum se dă de trei ori peste cap şi controlează Justiţia de la a la z, mă rog, tot tacâmul care i-a trecut prin cap.
Sigur, nu toate pandaliile lui Voicu se trag din realitate, dar măcar un sfert din intenţia lui de a controla împărţirea „dreptăţii” - „în proporţie de 99 la sută”, după cum se exprima - i s-ar putea trece la realizări practice.
Ce i se poate reproşa lui Ponta din perspectivă politică?! Nimic. Cine şi-a imaginat că zona cu pricina e vreo şcoală de dans şi bune maniere nu a luat în calcul cruda realitate. Aici e permis orice, oricând şi oricum. Mai ales, dacă ai ocazia să-ţi explici faptele invocând „interesul naţional”.
Explicaţia premierului este că a colaborat cu Băsescu, pe numiri, întrucât interesul naţional o cerea. Cine crede că a intrat în tandem cu preşedintele fără să fi negociat mişcarea în detaliu – atât cu Cotroceniul, cât şi cu Europa - se înşală.
Premierul are o obsesie: să nu lase loc de reproşuri. Să nu-i spună Europa în viit