Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, numărul 2 mondial, nu va particpa la turneul de la Stanford (22-28 iulie) din cauza unei accidentări la şold suferită la Wimbledon, a anunţat, luni, directorul turneului american, Kim Hall.
"Înţelegem că sănătatea jucătorilor este pe primul plan", a declarat Hall, care a mai anunţat că şi jucătoarea belgiană Kiersten Flipkens, locul 15 WTA, a renunţat la turneul de la Stanford.
În schimb, la turneul de la Stanford, primul care pregăteşte US Open, vor participa Marion Bartoli (Franţa), câştigătoarea în acest an la Wimbledon, poloneza Agnieszka Radwanska (locul 4 WTA), australianca Samantha Stosur, câştigătoare la US Open în 2011, şi italianca Francesca Schiavone, învingătoare la Roland-Garros în 2010.
sursa: Mediafax