Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis, ieri, majorarea preţului la electricitate, în medie cu 3,95%, de la 1 aprilie, din cauza reducerii producţiei de energie şi a scumpirii combustibililor, a declarat directorul ANRE, Viorel Alicuş.
„În cazul unui consumator casnic, care are un consum lunar de 100 kWh, efectele estimate ale modificării tarifelor reglementate la consumatorii captivi se traduc prin creşterea preţului mediu cu circa 0,01 lei/kWh, ceea ce conduce la creşteri ale valorii lunare a facturii cu valori estimate între 1,2 şi 1,5 lei”, se arată într-un comunicat al Autorităţii.
Potrivit oficialilor, scumpirea electricităţii este cauzată, în principal, de creşterea cheltuielilor pentru achiziţia de combustibili, majorarea tarifelor de transport pe calea ferată şi de regimul hidrologic nefavorabil. Preţul energiei electrice, pe întreg anul 2007, va avea o creştere de până la 6%, declara, săptămâna trecută, preşedintele ANRE, Nicolae Opriş. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis, ieri, majorarea preţului la electricitate, în medie cu 3,95%, de la 1 aprilie, din cauza reducerii producţiei de energie şi a scumpirii combustibililor, a declarat directorul ANRE, Viorel Alicuş.
„În cazul unui consumator casnic, care are un consum lunar de 100 kWh, efectele estimate ale modificării tarifelor reglementate la consumatorii captivi se traduc prin creşterea preţului mediu cu circa 0,01 lei/kWh, ceea ce conduce la creşteri ale valorii lunare a facturii cu valori estimate între 1,2 şi 1,5 lei”, se arată într-un comunicat al Autorităţii.
Potrivit oficialilor, scumpirea electricităţii este cauzată, în principal, de creşterea cheltuielilor pentru achiziţia de combustibili, majorarea tarifelor de transport pe calea ferată şi de regimul hidrologic nefavorabil. Preţul energiei electrice,