Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grijile zilei, dacă aş lucra la Oltchim...

Publicat in Romania Libera, marți 2 octombrie 2012 ·

Eşecul privatizării Oltchim este departe de a pune punct acestei afaceri, care s-a transformat peste noapte într-o operaţiune mediatică şi electorală fără precedent. Şi nu pentru că Dan Diaconescu şi Victor Ponta intenţionează ca, de acum, să mute circul şi disputa în instanţă, ci pentru că, între o primă privatizare eşuată şi o a doua pe care Guvernul o are în vedere, dar la o dată încă neprecizată, situaţia continuă să se agraveze.

Cifrele arată clar că Oltchim este o gaură neagră şi, oricum ai lua-o, minus cu minus nu are cum să dea vreodată plus. La asta se mai adaugă faptul că acţionarul majoritar, adică statul român, nu are nici acum o strategie coerentă cu privire la cazul Oltchim, în particular, sau la sectorul petrochimic, în general. În plus, resursele de care dispune bugetul naţional sunt mai mult decât limitate. Cu toate astea, tot statului îi revine responsabilitatea ca, până când situaţia Oltchim va fi tranşată într-un fel sau altul, să pompeze bani în acest sac tot mai fără fund.

Şi va fi vorba de mulţi bani. Între abia eşuata privatizare şi reluarea ei, datoriile Oltchim vor creşte cu fiecare zi, pierderile cotidiene cifrându-se deja la câteva sute de mii de lei.

Apoi, există o responsabilitate şi faţă de angajaţi, cărora politicienii, intraţi deja în campanie electorală, evită să le spună purul adevăr, anume că, şi dacă se va găsi un cumpărător pentru Oltchim, sunt şanse mari ca unitatea să fie vizată de o gamă largă de restructurări, inclusiv de personal. Iar dacă nu se va privatiza şi statul are de gând să administreze combinatul la fel ca până acum, dezastrul va fi unul total. Dar, nu-i aşa?, veştile proaste, după alegeri!

Însă şi până atunci soarta acestor oameni stă sub o zodie nefastă. Cel mai probabil, vor rămâne luni de zile fără plata salariilor la zi. Chiar ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a admis luni, indirect,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 30 minute
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum o ora
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Interzicerea steagului UE la Eurovision a fost "halucinantă", spune Comisia Europeană

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a criticat vehement decizia organizatorilor Eurovision de a interzice spectatorilor să fluture steagul UE la marea finală de sâmbătă din Suedia, pe care a calificat-o drept "complet regretabilă" şi "halucinantă", potrivit The Guard

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 4 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 32 minute
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 3 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 5 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

12°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°