dialog cu Adrian SCHIOP Cum stăm cu contextul? În Postmodernismul românesc, Cărtărescu susţine, cam excesiv, că anii '80 ar fi corespondentul românesc al '68-ului. Cum după Revoluţie, nu 80-ştii au dat direcţia culturală, ci un grup de intelectuali fascinaţi de perioada dintre războaie, nu ne-am mai trezit în '68, ci un pic mai devreme, în interbelic, alături de d-zeu, trăirişti & elite. De aici, aerul bătrînicios al culturii noastre, dominată de mentalităţi încuiate şi bigote şi înţepenită în teme senile, fără conexiune cu contemporaneitatea... Asta deşi the old school se screme în ultimul timp să-şi construiască o imagine liberală: de curînd, Dan C. Mihăilescu a declarat galant că din lotul douămiist de prozatori preferă exclusiv fetele. Care sînt atributele rupturii de cultura veche? Sociologic vorbind, e prima generaţie de după Revoluţie care nu mai trăieşte în trecut, în fantasma interminabilă a ceauşismului, ci în prezentul unei alte mentalităţi, profilate vag. Despre hedonism, subculturi sau marginalităţi s-a mai vorbit. Nu şi despre age-ism şi problemele de gen. Personajele sînt fie adolescenţi, fie tipi cu o gîndire nonage-istă (de pildă, naratorul meu are 25, dar se poartă ca unul de 16 şi e vizibil atras de cei mai mici ca el). Trăsăturile de gen sînt şi ele subvertite, în Băgău femeile vorbesc fără perdea, ca bărbaţii, naratorul lui Ionuţ Chiva e un băiat fragil, care îşi ascunde sexualitatea diafană în interiorul unei relaţii hetero mai degrabă "fraterne", decît sălbatice şi sexuale. Graffiti Files nu distinge între vocile masculine sau feminine ale povestitorilor (ele curg una dintr-alta), iar "gaşca" e alcătuită din tovarăşi asexuaţi. Punctul forte al acestei literaturi e personalizarea relaţiei cu celălalt: dragostea se amestecă cu prietenia, bărbaţii şi femeile nu se mai privesc ca specii duşmane, ci ca posibili prieteni - iar prietenii, ca po