Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Suvenirurile magnetice cu motive brâncuşiene, atracţie pentru turişti

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 august 2009 ·

Suvenirurile magnetice expuse în Parcul Central din Târgu-Jiu se află pe primul loc în topul vânzărilor.Turiştii care vor să aibă o amintire cu Poarta Sărutului sau Coloana Infinitului mai pot achiziţiona obiecte până la sfârşitul lunii septembrie.

Primele miniaturi cu imagini ale operelor brâncuşiene au fost expuse în Parcul Central la începutul sezonului de vară. Printre suveniruri se află vederi simple sau lenticulare, insigne, brelocuri, căni şi plachete cu motive brâncuşiene. Expoziţia a fost organizată de către Centrul Centrului de Artă „Constantin Brâncuşi“ pentru promovarea operelor marelui sculptor.

Cel mai bine s-au vândut suvenirurile magnetice. „Insignele cu magnet a prins la public. În general tinerii au achiziţionat astfel de obiecte. De asemenea, vederile lenticulare şi cănile care au apărut pentru prima dată pe piaţă au fost pe placul turiştilor. Italieni, francezi, japonei şi chinezi au venit special ca să vadă operele şi au trecut şi pe aici ca să cumpere suveniruri“, a spus Maria N, una dintre vânzătoare. Preţul unui suvenir magnetic este de 2,7 lei. Lunar se încasează aproximativ 1000 de lei din vânzarea acestora. „8 la sută din încasări revin firmei Visarta de la Bucureşti care administrează drepturile de autor asupra operelor lui Brâncuşi, iar restul celor trei firme din Gorj care confecţionează obiectele“, a declarat Sorin Buliga, directorul Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi“.

„Cei care au reumatism şi se apropie de Poartă se lecuiesc de boală“

Cei care îşi doresc să aibă o amintire cu Coloana Infinitului sau Poarta Sărutului merg la punctul de vânzare amplasat în Parc şi cumpără suveniruri cu magnet. Obiectele având imagini ale operelor lui Brâncuşi se regăsesc pe frigiderele multor turişti. „Am cumpărat o insignă cu magnet ca să o lipesc pe uşa frigiderului. În fiecare zi când deschid frigiderul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°