1940 - A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, nord-vestul Transilvaniei. (textul arbitrajului)
1265 - Prima mențiune documentară a Hunedoarei.
1535 - S-a încheiat înălțarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareș, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546).
1698 - A apărut, la Iași, prima scriere filosofică românească - Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir.
1877 - Asaltul armatei române asupra redutei turcești PlevnaIII, în timpul războiului pentru independență.
1881 - Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franța.
1914 - Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa "Soțul ideal", de Oscar Wilde.
1918 - A fost asasinat șeful Direcției Politice de Stat a Rusiei bolșevice (C.E.K.A.), Urițki. In aceeași zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin.
1940 - A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, nord-vestul Transilvaniei. (textul arbitrajului)
1944 - România a rupt relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.
1948 - A fost creată Direcția Generală a Securității Poporului (Securitatea).
1974 - A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.
1981 - Președintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, și primul ministru, Mohammad Javad, au fost uciși într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului.
1983 - Primul zbor al navetei Challenger.
1986 - Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km.
1991 - Atletul american Mike Powell a reușit să depășească recordul mondial la săritura în lungime, record s